Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Un membru al Clanului Sportivilior şi alte persoane luate pe sus de mascaţi la Arad

Poliţiştii au descins în această dimineaţă la două imobile de pe raza judeţului Arad unde exista suspiciunea că există un grup infracţional specializat în trafic de migranţi. Printre suspecţi se numără şi un personaj celebru printre membri „Clanului Sportivilor”. Şapte persoane au fost reţinute în acest dosar. Inclusiv la un domiciliu din Bucureşti s-au efectuat percheziţii. 

Un membru al Clanului Sportivilior şi alte persoane luate pe sus de mascaţi la Arad
Comentează 0

Astfel, acțiunea a avut ca scop destructurarea unui grup infracțional organizat format din 7 persoane, specializat în comiterea de infracțiuni la regimul frontierei de stat (trafic de migranți/trecere frauduloasă a frontierei de stat), respectiv contra înfăptuirii justiției (favorizarea infractorului). Din cercetări a reieșit că doi dintre membri grupării, dintre care unul reprezentativ în cadrul conducerii grupării infracționale cunoscută sub numele de „Clanul Sportivilor”, ar fi săvârșit mai multe furturi cu prejudicii mari și în bandă organizată pe teritoriul Elveției. Pentru a se sustrage de la măsurile preventive instituite împotriva lor, ar fi coordonat și organizat împreună cu ceilalți 5 membri ai grupării, repatrierea lor și a unui copil minor în țară, în mai multe etape, prin trecerea frauduloasă a frontierei de stat a României, în scopul îngreunării cercetărilor și tragerii acestora la răspundere penală pentru faptele comise în străinătate. În cauză, au fost desfășurate 3 percheziții domiciliare, una în București și două pe raza județului Arad, fiind puse în executare 7 mandate de aducere, 2 în București, 4 în județul Arad și unul în municipiul Constanța. Două persoane din București, două din Ineu (județul Arad) și una din Constanța au fost conduse la audieri, urmând a fi dispuse măsuri legale. Activitățile au beneficiat de sprijinul al polițiștilor de investigații criminale din Constanța și D.G.P.M.B. – Serviciului Grupări Infracționale Violente și al celor de la Serviciul pentru Acțiuni Speciale Arad.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite