Un copil a fost împuşcat la vânătoare. Ce spun medicii despre starea băiatului
Un copil de 13 ani a fost împuşcat accidental, sâmbătă, pe fondul de vânătoare nr. 37 – Cârja, suferind fractură de femur. Reprezentanţii ISU Vaslui au fost solicitaţi să transporte copilul de la Spitalul din Bârlad, la Spitalul "Sfânta Maria", din Iaşi. Copilul avea o plagă împuşcată cu fractură de femur stâng. Medicii din cadrul Spitalului de Pediatrie „Sfânta Maria", din Iaşi, au declarat duminică dimineaţa că starea băieţelului este stabilă, după ce a fost operat.
Cel mic era la vânătoarea organizată pe Fondul nr. 37 – Cârja, împreună cu tatăl său. „Din informaţiile deţinute până în prezent, victima, un copil de 13 ani, se afla la o partidă de vânătoare când a fost împuşcată accidental, dar nu de către tatăl său, ci de către o altă persoană. Nu ştim deocamdată dacă acel copil era gonaci acolo, ci doar că se afla împreună cu tatăl lui. Poliţiştii continuă cercetările în acest caz, pentru a elucida ceea ce s-a întâmplat şi a lua măsurile legale care se impun", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Vaslui, Bogdan Gheorghiţă
sursa: romaniatv.net