Ultimele stiri
Prima ediție a Festivalului „FlorAr“, la Arad
Prima ediție a Festivalului „FlorAr“ se va desfășura în perioada 1-3 iunie, în centrul Aradului unde vor putea fi admirate flori, figurine din flori, aranjamente florale și va avea loc un program …
Sezon încheiat pe locul 6. Iar viitorul apropiat nu se arată prea bine nici pentru polo în Arad!
Precum în sezonul regulat, CS AMEFA Arad a încheiat stagiunea 2017-2018 a Superligii Naţionale de Polo pe locul 6. La Bucureşti, în faţa celor de la Rapid, elevii lui Cristian Cosma au cedat cu 8-5 respectiv …
FESTIVITATE DE ABSOLVIRE LA SEMINARUL TEOLOGIC ORTODOX ARAD - ULTIMUL CLOPOŢEL
Marţi, 22 mai 2018, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscop al Aradului, la Seminarul Teologic Ortodox din Arad, s-au desfășurat festivitățile de absolvire pentru cea …
Pledoarie pentru familie la Consiliul Judeţean Arad
Consiliul Județean Arad a găzduit astăzi conferința națională „Adopţia în contextul familiei”, organizată de Consiliul Judeţean Arad şi Alianța România fără Orfani. Evenimentul este menit să …
Simpozionului Internațional ,,Cercetăm, analizăm, experimentăm, aplicăm și comunicăm”, la Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad
Colegiul Tehnologic de Industrie Alimentară Arad a fost gazda Simpozionului Internațional ,,Cercetăm, analizăm, experimentăm, aplicăm și comunicăm”, organizat în parteneriat cu Inspectoratul …
Viceprimarul Levente Bognar l-a primit pe Ambasadorul Ucrainei la București
Viceprimarul municipiului Arad, Levente Bognar a primit miercuri, 23 mai 2018, vizita Excelenței Sale Oleksandr Bankov, Ambasadorul Republicii Ucraina la București.
Micul patriot la Centenar: Mândru sunt de țara mea!
Programul național ”Școala altfel”, desfășurat în interval de timp diferit, pentru diferite trepte de învățîmânt, ne stârnește de fiecare dată! De data aceasta oaspeții …
PSD blochează pasejele de 6 ani și Stadionul UTA de 6 luni!
Așa cum deja ne-am obișnuit oportunuștii de la PSD Arad s-au lipit și de protestul pe care suporterii echipei UTA l-au făcut, pentru că lucrările la stadionul Francisc Neumann au șase luni de întârziere. Firma …
Glad Varga (PNL): „Proiectul privind asigurarea infrastructurii de alimentare pentru vehicule electrice primeşte încă un vot favorabil în Camera Deputaţilor”
Comisia pentru administraţie publică şi amenajarea teritoriului din Camera Deputaţilor a hotărât, în urma discuţiilor din şedinţa ordinară a acestei săptămâni, acordarea unui vot favorabil pentru …
Au început Zilele Academice Arădene ! Cea de a XXVIII-a ediţie, organizată de UVVG, sub semnul Anului Centenar! (FOTO/VIDEO)
În acest an s-au înscris cu lucrări științifice un număr de peste 450 de cadre didactice, studenţi, masteranzi, doctoranzi şi cercetători care vor susţine 478 comunicări ştiinţifice, în …
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa medicală a Secției Clinice Urologie
11 pacienți cu afecțiuni urologice de litiază renală au fost operați joi și vineri în cadrul unui workshop organizat de către echipa …
Elevii de la Centrul Județean de Excelență Arad, invitați de Sergiu Bîlcea la Consiliul Județean Arad
Centrul Județean de Excelență Arad este o instituție educațională nouă, creată cu scopul de a sprijini, în mod gratuit, …
Monetăria Statului aniversează 155 de ani, printr-o expoziție în premieră la Arad
Regia Autonomă Monetăria Statului București marchează 155 de ani de existență printr-o expoziție inedită, deschisă în premieră …
Tarifele impuse de Trump provoacă haos pe piețele financiare. UE pregătește contramăsuri comerciale
Tarifele anunțate de Donald Trump au intrat oficial în vigoare miercuri, generând un val de reacții negative pe piețele financiare …
Rămas bun, profesor Pavel Belean
Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad a publicat pe site-ul instituției un mesaj în memoria celui care fost Pavel Belean, director …
România, din nou membră în Comisia de Statistică a ONU pentru un mandat de patru ani
România a obținut un nou mandat în prestigioasa Comisie de Statistică a Organizației Națiunilor Unite, revenind astfel în acest …
Expoziția „Istorie economică arădeană. Societăți pe acțiuni. Colecția Alois Weil”, deschisă la Complexul Muzeal Arad
Complexul Muzeal Arad, în colaborare cu Asociația Culturală „Colecția Alois Weil” și în parteneriat cu Biblioteca …
China respinge noile amenințări tarifare ale lui Trump
Reacție fermă de la Beijing la anunțul liderului american China a transmis un mesaj categoric după ce președintele american Donald Trump a …
300 de ani de învățământ în limba germană în Aradul Nou
Liceul Teoretic „Adam Müller Guttenbrunn” Arad împreună cu Forumul Democrat al Germanilor Arad și Cercul Cultural …
Prima victorie a echipei UAV în calificările pentru Campionatul Universitar de Fotbal
Primul meci și prima victorie pentru fotbaliștii Universității „Aurel Vlaicu” din Arad (antrenor: Claudiu Bulzan), în fața …