Deputatul Glad Varga militează pentru un mediu sănătos
Pe ordinea de zi a şedinţei de ieri a Comisiei pentru mediu şi echilibru ecologic din Camera Deputaţilor s-a aflat şi o propunere legislativă pentru modificarea Legii nr.211/2011 privind regimul deşeurilor, inițiată de deputatul liberal de Arad Glad Varga.
Acesta cere majorarea cuantumului amenzilor şi introducerea unor sancţiuni complementare pentru nerespectarea interdicţiei de abandonare a deşeurilor. „Aşa cum am precizat şi în expunerea de motive, consider că sunt necesare măsuri mai drastice, cum ar fi confiscarea utilajelor cu care au fost transportate deşeurile din demolări şi construcţii, dar şi alte tipuri de deşeuri, astfel încât depozitele necontrolate să dispară treptat şi să putem beneficia de străzi curate, de un mediu sănătos”, susține deputatul PNL.
Dezbaterea în comisie a proiectului de lege a fost amânată.
Mai trebuie spus că proiectul a fost respins de senatorii coaliţiei de guvernare şi a primit aviz negativ în Comisia pentru industrii şi servicii din Camera Deputaţilor, din cauza votului împotrivă dat de majoritatea PSD-ALDE.