Ultimele stiri
„Aradul are o şansă de a trece într-o nouă etapă de dezvoltare, dacă se vor reface cetatea, faleza şi zona centrală a municipiului”
Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, a avut amabilitatea de a ne acorda un interviu în care am abordat teme precum priorităţile liberalilor în noua sesiune parlamentară, …
Ultimele imagini cu Regina Elisabeta a II-a în viață: cu cine s-a întâlnit zilele trecute, la Balmoral
Ultima imagine cu regina Elisabeta a II-a în viață a fost surprinsă cu doar două zile în urmă, mai exact marți, când s-a întâlnit cu noul premier al Marii Britanii Liz Truss, întrevedere …
Centrul Județean de Excelență Arad își redeschide porțile
Centrul Județean de Excelență Arad organizează, între 6 septembrie şi 6 octombrie, sesiunea de înscrieri a elevilor pentru anul școlar 2022-2023.
„Istorie, cultură și civilizație europeană în context actual. Europa – provocări și răspunsuri” la Sala Ferdinand
Instituția Prefectului – Județul Arad, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Complexul Muzeal Arad, Biblioteca Județeană „Alexandru. D. Xenopol” Arad, Complexul Muzeal Arad, Centrul Cultural …
Familia regală se adună în jurul reginei Elisabeta a II-a: britanicii sunt îngrijorați cu privire la sănătatea acesteia / UPDATE: Regina a murit
Familia regală britanică s-a adunat, joi, la palatul Balmoral, pentru a-i fi aproape Reginei Elisabeta a II-a. Medicii care au consultat-o în acestă dimineață s-au declarat îngirjorați de starea de sănătate a …
Consiliul Judeţen repornește Școala profesională de tâmplărie din Arad în parteneriat cu Districtul Tübingen
Un mare succes al Consiliului Județean Arad și al Districtului Tübingen din Germania, cu care este înfrățit: repornește Școala profesională de tâmplărie din Arad! Reușita se datorează colaborării …
Atac armat în SUA: 4 morți și 3 răniți. Făptașul a transmis LIVE cum ucide oameni la întâmplare, pe stradă - VIDEO
Masacru în SUA. Patru persoane au fost ucise, iar alte cel puţin trei au fost rănite într-un atac armat în statul american Tennessee, a informat poliţia locală. Presupusul atacator a fost arestat.
Un ”colecționar de FER vechi” a călcat pe bec, mânca-ți-aș
”Polițiștii comunei Vladimirescu cercetează un bărbat de 37 de ani, din aceeași localitate, care la data de 07 septembrie a.c., ar fi sustras mai multe bunuri din fier, de la un imobil situat în comuna …
Consilierii municipali vor un minimum de spaţii verzi pentru orice clădire construită
Toţi cei 23 de consilieri municipali au iniţiat un proiect de hotărâre cu privire la asigurarea unei suprafeţe minime acoperite cu spaţii verzi pentru orice clădire care va fi construită în municipiu. De …
RAZIE AMPLĂ A POLIȚIEI ÎN MUNICIPIUL ARAD
RAZIE ÎN MUNICIPIUL ARAD Polițiștii Municipiului Arad împreună cu Serviciul Rutier, Serviciul Arme, explozivi și Substanțe Periculoase,jandarmi arădeni și efective ale Poliției Locale Arad au desfășurat …
Festivalul Internațional de Teatru Nou 2025 are loc între 10 și 22 mai
Evenimentul vedetă, pe scena Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad este, fără doar și poate, în luna mai, cea de a X-a ediție a …
De ce contează securitatea digitală în 2025
În 2025, suntem mai conectați, dar și mai vulnerabili Ne petrecem o mare parte din viață în spațiul digital: lucrăm online, …
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad în anul 2024” și ”Rezultatele obţinute de poliţiştii Serviciului pentru Imigrări al Judeţului Arad în anul 2024”
”Realizări și Rezultate obținute de polițiștii din cadrul Centrului de Cazare a Străinilor Luați în Custodie Publică Arad …
Proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie a fost finalizat
A fost finalizat proiectul tehnic pentru noul Complex Matern-Pediatrie, fiind predat Consiliului Județean Arad de SC Pro Arhitectura SRL, la mai …
Programul centrelor de permanență medicală din județul Arad pentru Sărbătorile Pascale 2025
Vă informăm că, pe perioada Sărbătorilor Pascale, asistența medicală primară se asigură în regim de gardă prin cele 20 de centre de …
Accident rutier în care au fost implicate un autoturism și o motocicletă la Gara CFR (Foto)
În această dimineață de 16 Aprilie, în jurul orei 10:30, echipajul medical SMURD Terapie Intensivă Mobilă din cadrul Detașamentului …
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim în seara de sâmbătă și distribuită în toate eparhiile Patriarhiei Române
Patriarhia Română a anunțat că Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seara și va fi distribuită în toate …
Cu Filiala Arad a Retromobil Club România în Piața Avram Iancu (Foto)
Și în acest sfârșit de săptămână ,,Muzeul pe roți al României" a invitat arădenii ca în fiecare primăvară …
Tipuri de piele pentru tapițerie și design interior: piele naturală, piele perforată și piele naturală la metru
Pielea a fost dintotdeauna un material asociat cu eleganța, durabilitatea și rafinamentul. Fie că vorbim despre tapițerie auto, mobilier, …
Incendiu la deșeuri menajere într-o clădire pe Calea Aurel Vlaicu
Astăzi, 15 aprilie 2025, în jurul orei 11:15, pompierii militari arădeni au fost solicitați să intervină pentru stingerea unui incendiu …