„În 2022 îmi doresc ca speranţa şi încrederea să revină în rândul comunităţii noastre”
Deputatul Sergiu Bîlcea, preşedintele Organizaţiei Municipale a PNL Arad, ne-a acordat acum, la final de an, un interviu. Am abordat împreună teme precum Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, absorbţia banilor europeni, ce înseamnă aceşti bani pentru dezvoltarea Aradului, dar şi despre alocările de fonduri guvernamentale.
- Domnule deputat, suntem la final de an, un moment cum nu se poate mai potrivit pentru a trage linie şi a face un scurt bilanţ. Cum a fost anul 2021 pentru dumneavoastră? Ce am putea trece la capitolul realizări, dar şi la capitolul nerealizări?
- 2021 nu numai pentru mine, ci şi pentru toată România a fost un an în care provocările legate de pandemie şi diferitele crize din societate au fost la ordinea zilei. Este un moment al generaţiei noastre, pe care suntem obligaţi să-l depăşim şi să revenim la normalitatea pe care noi toţi o căutăm. Din punct de vedere al Aradului, anul acesta s-au făcut paşi pentru unele dintre cele mai mari proiecte: drumul expres Arad - Oradea, Centura de Sud-Est, modernizarea căii ferate Arad - Timişoara, podul peste Mureş pe strada Andrei Şaguna. Am insistat ca la fiecare rectificare bugetară, Aradul să fie respectat la Bucureşti.
- Luna aceasta, România a accesat primele fonduri din cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, ceea ce însemnă că lucrurile încep să se mişte. Credeţi că vom fi capabili să fructificăm la maxim această şansă pe care ne-o acordă Uniunea Europeană? Vă întreb acest lucru, având în vedere istoricul nu prea fericit al României atunci când a fost vorba de absorbţia banilor europeni.
- România este obligată să găsească soluţii pentru a reforma şi moderniza statul cu mecanismele lui în următorii ani. România are la dispoziţie până în 2027 peste 100 de miliarde de euro, PNRR - 29 de miliarde; Programul Operaţional Regional 2021-2027 - 52 de miliarde; Programul Naţional Anghel Saligny - 10 miliarde de euro, iar până în 2023 mai sunt de implementat proiecte de 10 miliarde de euro prin POR 2014-2021. În Arad, anul viitor se finalizează lucrările pe Arad-Şiria-Pâncota-Buteni, proiectul transfrontalier din zona Chişineu-Criş, Curtici, Macea, cele două parcuri din Arad, din Zona Mărului şi Zona 300 şi podul peste Mureş de pe strada Andrei Şaguna.
- Să vorbim puţin despre ceea ce ar putea să însemne aceşti bani pentru Arad.
- Aradul este obligat să pregătească proiecte pentru următorii ani. Fie că vorbim despre remodelarea centrului oraşului, faleza Mureşului, continuarea achiziţiei de tramvaie şi autobuze noi, etc. Consiliul Judeţean Arad are poate cel mai ambiţios plan de investiţii în infrastructura spitalicească. Spital nou de obstretică- ginecologie, un proiect de 48 de milioane de euro, finanţat prin PNRR.
- Aradul a primit luna aceasta de la Guvern peste 32 de milioane de lei. Consiliul Judeţean şi Primăria Arad au primit 11,5 milioane de lei la prima rectificare bugetară, iar la cea de a doua rectificare, unităţilor administrativ teritoriale din judeţ le-a fost repartizată suma de 21,2 milioane de lei. E mult, e puţin?
- Niciodată nu este suficient, dar am insistat foarte mult ca Aradul să fie respectat la Bucureşti. Chiar în ultima saptămână a acestui an Consiliul Judeţean a mai primit aproape opt milioane de lei pentru finanţarea aeroportului din arad.
- Şi pentru că au mai rămas câteva zile până când intrăm în noul an, şi ne apropiem de finalul discuţiei noastre, doriţi să le transmiteţi ceva arădenilor?
- În 2022 îmi doresc ca speranţa şi încrederea să revină în rândul comunităţii noastre.
- Vă mulţumim.