Atac armat în SUA: șapte oameni au fost uciși. Atacatorul a fost împușcat de polițiști
Un individ a ucis şapte persoane într-un imobil din oraşul Planom în apropiere de Dallas, fiind ulterior împuşcat mortal într-un schimb de focuri cu un poliţist, au anunţat autorităţile, potrivit site-ului cotidianului Huffington Post, citat de Mediafax.

David Tilley, purtător de cuvânt al Poliţiei din Plano, a precizat că poliţistul nu a fost vătămat în cursul schimbului de focuri.
Şapte persoane decedate au fost descoperite în incinta imobilului, iar alte două au fost transportate la spital.
Oficialul a precizat că autorităţile au deschis o anchetă în acest caz pentru a stabili circumstanţele producerii incidentului.
În acest moment nu este clar dacă exista vreo legătură între atacator şi victime.