Turul cinematografelor din municipiu cu Arad Free Tours: din șapte săli vizitate, doar una mai funcționează (FOTO)
În cadrul unei inițiative culturale deosebite, peste 60 de participanți s-au bucurat de o călătorie fascinantă despre istoria cinematografelor din oraș. Turul „Cinematografele Aradului”, organizat de Asociația Turism Alternativ prin proiectul Arad Free Tours, în cadrul seriei de evenimente „Turist la tine acasă”, a oferit participanților o oportunitate unică de a redescoperi locurile care au marcat viața culturală a Aradului de-a lungul decadelor.
Turul ghidat de către Răzvan Mureșan Olăhuț, ghid voluntar Arad Free Tours și student la istorie, pasionat de cinematografie, a început în fața fostului Cinematograf Dacia și a inclus locații ale vechilor cinematografe Apollo de la Palatul Lloyd, Urania, Apollo de la Palatul Bohuș, Corso, Mureșul și Arta. La cinema Arta, singura locație din cele enumerate care mai funcționează ca cinematograf și unde participanții au avut ocazia să intre „în spatele ușilor închise” să viziteze cele două săli ale cinematografului, grădina de vară și inclusiv camerele de proiecție.
Trei invitați speciali
Organizatorii au avut și trei invitați speciali care au luat parte la tur. Emil Anghel, arhitectul care a reproiectat Cinematograful Arta în ani 1980 și care a povestit despre provocările cu care s-a confruntat în demersul lui dar și diverse detalii și curiozități despre cinematograf. Ceilalți doi invitați au fost Leonard Nagy și Adorian Ham, angajați în cadrul Biroului Administrare Cinematografe al Centrului Municipal de Cultură Arad, care au explicat asistenței detalii tehnice și aspecte și provocări din cadrul activității de zi cu zi dintr-un cinematograf, dar și un scurt istoric al activității Cinematografului Arta. Pentru participarea la tur, cei trei invitați au fost recompensați cu diplome de „Ghid Arad Free Tours pentru o zi” de către Mario Csipai, președintele Asociației Turism Alternativ.
O lecție de istorie și... amintiri
Evenimentul a fost nu doar o lecție de istorie, ci și un prilej pentru arădeni de a se conecta și de a împărtăși amintiri legate de cinematografele orașului. Atmosfera a fost una vibrantă, participanții exprimându-și entuziasmul și aprecierea pentru acest gen de evenimente de punere în valoare a patrimoniului cultural.
„Filmul a avut mereu, chiar de la apariția sa, capacitatea de a capta atenția unui public consistent, iar cinematograful, ca spațiu de desfășurare al acestuia, a fost aproape întotdeauna receptat cu entuziasm de către publicul general, experiența mersului la film fiind în sine un eveniment. Turul cinematografelor ne-a demonstrat interesul încă viu al arădenilor pentru vechile spații de proiecție, atât prin nostalgia rememorării zilelor când multe dintre acestea încă puteau fi accesate, dar și prin curiozitatea lor față de istoria mai puțin știută a «teatrelor de imagini», completată fiind de amintiri și anecdote din trecutul personal al participanților la tur”, a declarat Răzvan Mureșan Olăhuț, ghidul turului.
Pentru mai multe informații despre viitoarele evenimente, organizatorii invită curioșii să urmărească paginile de social media ale proiectului Arad Free Tours.
Mii de turiști de pe cinci continente
Arad Free Tours este un proiect al Asociației Turism Alternativ și a fost lansat în 2013 de un grup de tineri voluntari. Am pornit acest proiect cu scopul de a promova Aradul iar de atunci au fost oferite sute de tururi, au fost ghidați mii de turiști de pe 5 continente și au fost organizate zeci de evenimente pentru localnici: tururi clasice, tururi tematice, tururi de nișă, tururi pe biciclete sau acțiuni de ecologizare și implicare civică. Totul pe bază de voluntariat, din pasiune pentru Arad!