Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Arad Free Tours marchează zece ani de activitate printr-un tur aniversar

Duminică, 10 decembrie 2023, începând cu ora 15:00, Asociația Turism Alternativ va organiza un tur de oraș special, cu ocazia împlinirii a zece ani de la lansarea proiectului Arad Free Tours.

Arad Free Tours marchează zece ani de activitate printr-un tur aniversar
Comentează 0

Fiind vorba despre o aniversare, turul a fost conceput simbolic în jurul numărului de ani pe care proiectul îi împlinește: 10. Sunt 10 ani de pasiune pentru Arad și pentru turismul alternativ, iar la turul de duminică, ce va începe în fața Palatului Administrativ, participanții putând afla poveștile a zece personalități din istoria Aradului și să viziteze zece obiective turistice din zona centrală a orașului.

Am început în anul 2013 de la o idee, o pasiune, o zvâcnire de orgoliu. Am învățat unii de la alții, am învățat împreună cum să devenim ghizi de turism în propriul nostru oraș. Nu s-a pus niciodată problema de bani, era vorba de pasiune, de dorința de a face ceva concret pentru promovarea turismului în Arad, orașul acesta cu o moștenire minunată, atât de puțin cunoscută străinilor și chiar și localnicilor. Una dintre cele mai mari realizări e că am reușit să facem totul pe bază de voluntariat și că am strâns în jurul nostru persoane cu potențial, care au în comun pasiunea pentru istoria locală și pentru călătorit, spun cei de la Asociația Turism Alternativ.

Au trecut 10 ani de atunci, timp în care voluntarii proiectului Arad Free Tours au făcut sute de tururi, au ghidat mii de turiști de pe cinci continente și au organizat zeci de evenimente pentru localnici: tururi clasice, tururi tematice, tururi de nișă. Am descoperit împreună obiectivele clasice și simbolurile Aradului, dar și locuri și obiective inedite care nu sunt percepute ca obiective turistice, dar care au stârnit un interes deosebit. Am colaborat cu peste 20 de ghizi de-a lungul vremii și am făcut tururi în română, engleză, maghiară, germană, franceză, chiar și greacă într-o situația mai neobișnuită, spun aceștia.

De la trei ghizi și doi turiști la 300 de persoane într-un singur tur

La primul tur au fost trei ghizi și doi turiști, iar vara aceasta au bătut un record de peste 300 de persoane la un tur. I-au ajutat pe arădeni să fie turiști la ei acasă, au dus turiști în spatele ușilor închise, au făcut acțiuni de ecologizare combinate cu ghidaj, au ghidat atât studenți fără un ban în buzunar cât și personalități sau vedete consacrate. Scopul nostru e să facem turismul accesibil tuturor, să promovăm voluntariatul și spiritul civic, mărturisesc voluntarii.

Arad Free Tours a devenit cel mai de anvergură proiect privat de promovare a turismului în Arad, iar lucrul acesta, spun membrii Asociației Turism Alternativ, îi responsabilizează și le deschide noi orizonturi. „Iar pe cei care spun că nu există speranță în turismul românesc, noi ținem cu tot dinadinsul să îi contrazicem”.

Pentru turul aniversar de zece ani au fost alese zece personalități care și-au pus amprenta pe dezvoltarea Aradului, i-au dat o parte din forma și identitatea actuală, iar prin includerea în acest tur voluntarii au dorit să le aducă un omagiu simbolic contribuției lor.

Este vorba despre Francisc Neuman – industriaș, fondatorul echipei UTA; Salacz Gyula – om politic, cel mai longeviv primar; Sava Tekelija – mecena, primul sârb doctor în științe juridice; Vasile Goldiș – om politic, corifeu al Marii Uniri; Milan Tabacović - arhitect; Mátyás Rozsnyai – farmacist savant; Áron Chorin – rabin, pionier al reformismului; Dimitrie Țichindeal – pedagog, preot, scriitor;  Margareta Bibici - mecena;  Lajos Szántay – arhitect.

Cele 10 obiective turistice legate de cele 10 personalități sunt Palatul Neuman, Bustul lui Salacz Gyula, Muzeul „Sava Tekelija”, Biserica „Sf. Anton de Padova”, Muzeul Memorial „Vasile Goldiș”, Palatul Rozsnyai, Sinagoga Neologă, Colegiul Național „Preparandia – Dimitrie Țichindeal”, Colegiul Național „Moise Nicoară”, Palatul Cultural.

Turul va fi ghidat de mai mulți ghizi, care au îmbrăcat tricoul „Arad Free Tours” de-a lungul vremii și se va desfășura după următorul traseu: Palatul Administrativ – str. Horia – str. Episcopiei – str. Ilarie Chendi – str. Lucian Blaga – str. Ion Georgescu – str. Lucian Blaga – bd. Revoluției – str. Vasile Goldiș – str. Românului – str. Mețianu – p-ța Avram Iancu – str. Tribunul Dobra – bd. G-ral Dragalina – Palatul Cultural.

Linkul evenimentului: https://fb.me/e/1nrnjrwRC

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite