Echipa UAV joacă pentru România la Europenele Universitare de Fotbal
Fotbalul ne provoacă, din nou, emoții. Începe Campionatul Universitar European de Fotbal!
Echipa Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, câștigătoarea Campionatului Național Universitar, va intra în competiție alături de alte 15 echipe din întreaga Europă, în perioada 11-18 iulie, în Ungaria, la Debrecen și Miskolc, pentru titlul de Campioana Universitară Europeană.
Echipa UAV, ce va reprezenta România, pleacă spre Debrecen în 9 iulie, iar în 10 iulie va susține primul antrenament oficial și va afla grupa din care face parte și cine va fi primul ei adversar.
Potrivit regulamentului, primele două echipe din fiecare din cele 4 grupe vor juca sferturile de finală iar ultimele două echipe vor juca pentru stabilirea clasamentului final.
„Nu putem decât să le urăm mult succes băieților și să le spunem, încă o dată, că suntem mândri de ei pentru performanța calificării la Campionatul Universitar European. Sperăm să câștige cât mai multe meciuri și să fie cât mai sus în clasamentul final și, de ce nu, le ținem pumnii să joace fnala”, a declarat rectorul UAV, Teodor Cilan.
Componența lotului UAV: Tirian Vlad, Sîrb Beniamin Sorin, Savin Antonio, Sabău Sergiu Petru, Borhan Ionuţ Raul, Stoin Raul, Brad Nicholas, Ursoi Robert, Gavrilă Andrei, Ianc Sergiu Ionuţ, Dochiţa Raul, Gîrna Vlăduţ Ovidiu, Petruţ David Andrei, Hera Raul, Gruiescu Călin, Şerban Radu, Sechel Andrei, Stoianovici Adrian, Andrieş Mario, Şerban Radu.
Antrenor: Bulzan Claudiu Octavian.