Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Traian Băsescu îi răspunde lui Ion Cristoiu

Traian Băsescu îi răspunde lui Ion Cristoiu
Comentează 1

Într-o postare pe Facebook, Traian Băsescu îi răspunde jurnalistului Ion Cristoiu care i-a reporşat fostului preşedinte că datorează multe Serviciului de Telecomunicaţii Speciale.

„Nu maestre, nu datorez nimic STS
De câteva zile, jurnalistul Ion Cristoiu a lansat o teorie a datoriilor mele faţă de STS.
Răspunsul meu simplu şi categoric este: “Nu maestre, nu am niciun fel de datorie faţă de STS”.
Cariera mea politică, victoriile în alegeri, fie că au fost pentru Primăria Capitalei, pentru Cotroceni sau în referendumurile de destituire se datorează românilor, mie şi PD/PDL .
De ce apăr STS? Iată de ce:
1.STS nu dispune de mijloacele tehnice pentru localizare;
2.STS primeşte informaţiile de localizare de la operatorii de telefonie mobilă şi le transferă aşa cum le primeşte către beneficiari;
3.STS a fost tot timpul, şi este şi acum, în riscul de a fi preluat de guvern şi integrat în Ministerul de Interne sau în Ministerul Apărării, ceea ce ar duce la politizarea instituţiei şi la decredibilizarea siguranţei comunicaţiilor statului ;
4.Dintre procurori, poliţişti şi STS, aceştia din urmă au cea mai redusă capacitate de ripostă publică, iar în fază iniţială pur şi simplu au fost pe nedrept copleşiţi de acuzaţii ;
5.Este instituţia Statului Român care concentrează cei mai mulţi şi cei mai valoroşi informaticieni.
În concluzie, domnule Cristoiu, voi continua să-i susţin spunând adevărul despre dotarea de care dispune STS, până când instituţia va achiziţiona propriul sistem de localizare a telefoanelor mobile.
Deci, maestre, nu datorez nimic STS”
, a declarat Traian Băsescu.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite