Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Judecătorii decid dacă redeschid dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Traian Băsescu a fost audiat

Judecătorii decid dacă redeschid dosarul jurnaliştilor răpiţi în Irak. Traian Băsescu a fost audiat
Comentează 0

Traian Băsescu a ajuns miercuri dimineaţă la Judecătoria Sectorului 5, acolo unde se va decide dacă dosarul răpirii jurnaliştilor în Irak va fi redeschis. Fostul preşedinte, care a fost citat în calitate de intimat, a declarat că "nu are emoţii". Totuşi, în opinia sa, redeschiderea dosarului ar reprezenta "o palmă pentru România".

Traian Băsescu s-ar mai putea alege cu un dosar penal. Judecătorii stabilesc miercuri, 7 octombrie, dacă redeschid dosarul răpirii celor trei jurnalişti romani în Irak.

Fostul preşedinte a ajuns la Judecătoria sectorului 5 în jurul orei 08.30, la intrare în sediul instituţiei mărturisind că nu are emoţii.

"Mă aştept să se deschida dosarul şi să ne lamurim", a spus el. "În orice caz, după părerea mea, solicitarea de deschidere a acestui dosar este o palmă pentru România. Când se aduce în spaţiul public ca un şef de stat, în colaborare cu un general american, au putut să fure bani, iar autorităţile fac un spectacol din acest lucru, nu prinde bine României", a mai declarat Băsescu.

Băsescu a ieşit de la audiere după aproximativ jumătate de oră, precizând că a "respins orice acuzaţie" şi că a "arătat judecătoarei că operaţiunea a fost desfăşurată de serviciile secrete ale României - SIE, SRI şi serviciile armate la acea vreme". De altfel, fostul preşedinte a spus că a cerut Parchetului General ca, în situaţia în care se va decide totuşi redeschiderea dosarului, să fie audiat "foarte repede", întrucât toată această situaţie este, în opinia sa, "inadmisibilă".

"Sunt un fost preşedinte destul de hărţuit", a spus Băsescu.

Cazul a ajuns în atenția procurorilor în urma unei plângeri a lui Corneliu Vadim Tudor, făcută în 2012. Acesta susținea ca fostul președinte Traian Băsescu, dar şi Vasile Blaga, și-ar fi însușit patru milioane de dolari din răscumpărarea plătită de statul român pentru eliberarea celor trei jurnalişti român: Marie Jeanne Ion, Sorin Mişcoci şi Ovidiu Ohanesian.

În cazul lui Vasile Blaga, ancheta a fost închisă în 2010, printr-o decizie de neîncepere a urmăririi penale.

Faţă de Traian Băsescu nu s-a putut lua o decizie, întrucât, la momentul respectiv, acesta se bucura de imunitatea funcţiei de preşedinte al României. Întrucât Traian Băsescu nu mai are în prezent vreo calitate oficială, procurorul a cerut retrimiterea dosarului la Judecătoria Sectorului 5.

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite