Pentru cei din Arăneag însă, acest tărâm are o cu totul altă semnificație, este un loc aparte, unde și-au petrecut anii copilăriei, fiind legați sufletește de aceste locuri. Amintirile copilăriei nu se pot uita NICIODATĂ, ele rămânând vii în sufletele noastre toată viața și însoțindu-ne mereu.

Fiecare perioadă din copilăria petrecută la sat are o semnificație deosebită, de aceea se spune că ,,cei care nu au pruncit la sate nu au cunoscut adevărata copilărie” și așa și este. Obiceiurile și tradițiile locului au rămas întipărite în mintea și sufletul fiecăruia dintre noi, dar sărbătorile de iarnă au fost deosebit de frumoase la sate dintotdeauna. Colindul din Seara de Ajun de Crăciun e ceva sfânt parcă, rupt din înaltul cerului, apoi slujba din Ziua de Crăciun de la biserica din sat și Ajunul Anului Nou, când cetele de colindători băteau ulițele prin nămeții până la genunchi după colăcei (cu nemuritorul bănuț de un leu) din zorii dimineții până spre amiază, însă toate au rămas o dulce amintire în sufletul fiecăruia.

Apoi sărbătoarea Paștelui, vopsitul ouălor în coaja de ceapă, mielul de paște, farmecul satului atunci când iarba e verde și pomii sunt în floare, când totul renaște la viață, iar privighetoarea cântă duios la crepățitul zorilor, ne umple sufletul de bucurie și acum.

De-a lungul timpului, multe din obiceiuri s-au pierdut, datorită exodului tinerilor spre orașe și astfel, frumosul a început să dispară de sărbători în multe sate. Așa s-a întâmplat și la Arăneag cu obiceiul de a merge cu capra prin sat în ajunul Anului Nou, iar de mai bine de 30 de ani acest obicei a fost dat uitării, până când un grup de copilași (pe atunci) au reluat acest obicei și iată că ceea ce se credea pierdut pentru totdeauna ei au reușit să ducă mai departe peste ani.

De aproximativ 8 ani, acest grup de tineri cutreieră ulițele satului la sărbători, colindând pe la casele gospodarilor. Pingică Narcis și Laurențiu, băieții părintelui paroh Alin Pingică din Arăneag au fost inițiatorii acestui grup, cărora li s-au alăturat Casian Cleuța și Filip Darius, iar cel mai mic și mai voinic este Bogdan Mîrza, plecat cu părinții în Belgia de ani buni, însă întotdeauna prezent acasă de sărbători. Ei sunt feciorii care duc mai departe o tradiție veche, dar frumoasă care nu trebuie să dispară din obiceiurile locului și din tradițiile românilor. Ei colindă satul Arăneag în lung și-n lat, începând de la biserică, unde se adună pentru ultima repetiție, îndreptându-se apoi spre casele gospodarilor și făcând satul să răsune de glasul lor și de ritmul dubelor. Ultima locație, pentru că Seara de Ajun îi prinde prin sat, este la cabana Căsoaia, mai precis la CASA VERDE Căsoaia, unde sunt primiți cu mult drag de cabanier, de domnul Petrică Cleuța și doamna Cornelia.

Acești tineri merită tot respectul comunității și îl au, pentru că oamenii din sat apreciază foarte mult efortul lor, iar cei în vârstă privesc nostalgici și poate cu ochii înlăcrimați la șubele frumoase purtate de tineri, șube purtate și de ei în tinerețe. Obiceiuri de sărbători au fost multe în zonă, ca peste tot la sate, numai că în alte locuri s-au păstat cu sfințenie.

Nu pot să nu amintesc de ,,Dubașii din Julița” care își păstrează frumos tradiția, ori de colindătorii și ,,Ștabul din Bîrsa”, de Corul de copii de la Buteni și de alte comune unde se păstrează atât obiceiurile și tradițiile de sărbători, cât și cele populare. Un obicei frumos era și colindul cu STEAUA de la Agrișu-Mare: tinerii mergeau cu STEAUA prin sat în Ajun de An Nou, continuând și în prima zi a noului an, pentru ca a doua zi să fie prezenți în biserica ortodoxă din Arăneag, după cum ne relatează Petrică Cleuța, din Arăneag. ,,Am trăit acele vremuri frumoase, eram copil, apoi fecior, mergeam cu colindul și eu, apoi mergeam cu capra și toți ne-am bucurat de sărbători, aici, la Arăneag până am plecat pe la școli în Arad. Azi, mă bucur pentru băiat că îmi calcă pe urme, trăind bucuria sărbătorilor, aici, la Arăneag.”

Multe obiceiuri frumoase au fost în comună și vreau să amintesc iar de Agrișu-Mare, satul meu natal, de roata cu foc, o roată de ,,cocie” (căruță) din lemn, cu spițe învelită în zdremțe și unsă cu smoală ori motorină căreia în noaptea dintre ani, la ora 12⁰⁰, i se dădea foc și era urnită de feciorii satului din vârful dealului Cioaca în jos aprinsă, spre sat, semnificând astfel trecerea unui an. Apoi tinerii coborau de pe CIOACĂ împreună cu ,,ȘTABUL” și cântând, mergeau  prin sat cu ,,MULȚI ANI”.

Acele obiceiuri trebuie să reînvie pentru a nu ne pierde identitatea noastră ca români într-o lume bulversată de ,,modernism”. La Târnova era un ansamblu de dansuri renumit pe timpuri, care astăzi din păcate nu mai e, deși toată Valea Crișului Alb e un izvor nesecat al cântecului și dansului popular.

Nu lăsați frumosul și tradiția să dispară, pentru că satul trebuie să-și păstreze obiceiurile din bătrâni, pentru că tocmai aceste lucruri caracterizează fiecare zonă în parte. Centrul Cultural Județean Arad face eforturi foarte mari cu specialiști în etnografie pentru a descoperi și a păstra tradițiile din localitățile județului, tocmai pentru păstrarea identității noastre ca neam, de aceea e bine să păstrăm ceea ce încă se poate păstra.

Felicitări acestor tineri din Arăneag pentru faptul că au reușit să scoată din lada de zestre de mult uitată, un lucru frumos atât pentru semeni, cât și pentru satul lor natal! Dumnezeu să vă ajute și pe mai departe !