Începe Caravana Tradițiilor de Iarnă
Consiliul Județean în colaborare cu Centrul Cultural Județean Arad organizează, și în acest an, Festivalul itinerant Caravana Tradițiilor de Iarnă.
Caravana Tradiţiilor de Iarnă este un eveniment de mare anvergură pentru Arad, în cadrul căruia sunt împărtăşite publicului cele mai reprezentative colinde, cântece, jocuri și obiceiuri specifice acestei perioade a anului, prin reprezentații ale celor mai importante ansambluri folclorice din judeţul Arad.
Evenimentul, aflat la a IX-a ediție, va debuta în data de 10 decembrie, începând cu ora 18.00, la Expo Arad Internațional, cu un stand și mai multe workshop-uri susținute de elevii Școlii Populare de Arte Arad (secțiile Pictură, Desen și Grafică). Tot joi, cei prezenți la Expo vor avea parte de un concert susținut de General Music, cu dirijor Florin Ionaș și Ansamblul Vicodorii.
Important de menționat faptul că ediția din acest an se va desfășura într-un număr record de localități, mai exact 33, după cum urmează: 11 decembrie (Tisa Nouă, Tauț, Felnac, Covăsânț), 12 decembrie (Pecica, Chisindia, Chesinț, Semlac, Dezna, Lipova), 13 decembrie (Păuliș, Seleuș, Șiria, Șagu, Bonțești, Almaș), 17 decembrie (Sântana), 18 decembrie (Pâncota, Șicula, Cermei, Hălmagiu, Zimand), 19 decembrie (Sebiș, Zădăreni, Săvârșin, Secusigiu, Vladimirescu) și 20 decembrie (Nădlac, Bata, Macea, Buteni, Dieci, Ineu). „Anul acesta, Caravana Tradițiilor de Iarnă este un maraton care va începe la Expo Arad Internațional cu workshop-uri susținute de profesori și elevi ai Școlii Populare de Arte Arad. Părinții sunt invitați să vină, alături de copii, pentru a asista la programul pregătit de noi” - a precizat Ana Maria Dragoș, directorul Centrului Cultural Județean Arad.
La Arad, publicul va avea ocazia să participe la un spectacol extraordinar de cântece și colinde din Transilvania, susținut de Ioan Bocșa și Ansamblul Icoane din Cluj Napoca, în data de 21 decembrie, începând cu ora 19.00, la Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad.
Caravana Tradițiilor de Iarnă se va încheia, în 23 decembrie, cu un spectacol de muzică populară care va avea loc în Piața Avram Iancu, de la ora 19.00.
Ținând cont că anul 2015 a fost declarat de Guvern „Anul Veteranilor de Război”, dedicat marcării a 70 de ani de la încetarea celui de-Al Doilea Război Mondial, în cadrul Caravanei se vor acorda 400 de diplome și disctincții văduvelor și veteranilor de război din localitățile unde se desfășoară evenimentul. „Vom fi prezenţi în 33 de localităţi ale judeţului Arad. Tot în cadrul Caravanei vom acorda şi 400 de diplome şi insigne pentru văduvele şi veteranii de război, deoarece în acest an se împlinesc 70 de ani de la încetarea celui de-al Doilea Război Mondial. Începutul Caravanei va fi la Arad, unde vom avea un spectacol la Pavilionul Expoziţional, printr-un partenerial cu Camera de Comerţ şi vom încheia tot la Arad, printr-un spectacol de excepţie, la Teatrul de Stat, şi un alt spectacol în Piaţa Avram Iancu, în data de 23 decembrie” - a declarat Adrian Țolea, președintele interimar al Consiliului Județean Arad.
Accesul publicului la eveniment este liber.