Tânăr de 20 de ani, arestat preventiv pentru tâlhărie
Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat un tânăr de 20 de ani, din Arad, bănuit de tâlhărie.
Din cercetări a reieșit că acesta, în dimineața zilei de 30 iulie a.c., după ce ar fi sustras o ladă frigorifică dintr-un supermarket de pe str. Aurel Ardelean din municipiu, ar fi fost surprins de agentul de pază, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feței, după care ar fi fugit de la fața locului, transportând bunul furat cu o bicicletă.
Tânărul a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, iar magistrații Judecătoriei Arad au dispus arestarea preventivă a acestuia.