Tabăra de refugiaţi din judeţul Timiş
Societatea Națională de Cruce Roșie din România, în calitate de auxiliar al statului, a răspuns solicitării venite din partea Ministerului Afacerilor Interne, de a lua parte la un exerciţiu de testare a capacităţilor operaţionale și organizarea de tabere temporare pentru preluarea persoanelor care ar solicita o formă de protecţie în România.
Astfel, pentru cele doua tabere amplasate în apropierea localităţii Lunga și cea din zona Stamora Moraviţa din județul Timiș, Crucea Roșie Română, din depozitele proprii, a pus la dispoziția Ministerului de Interne, urmatoarele materiale de primă necesitate:
- 86 de corturi de diferite dimensiuni: 4/4 m, 4/3 m sau 3/4 m
- 249 de paturi pliante
- 1956 de saci de dormit
- 1000 de pachete alimentare (alimente greu perisabile precum conserve, ulei, paste, bulion, făină etc)
- 940 de pachete igienice (săpun, șampon, pasta de dinți, periuțe, spumă de ras, dero etc)
Societatea Națională de Cruce Roșie din România este singura organizație umanitară din țară care, în conformitate cu legea 139/1995 modificată și completată de Legea nr. 524/2004, Statutul SNCRR, Legea 481 din 2004 privind protectia civila, HG 2288 din 2004, are atribuții clare ca auxiliară a autoritaților publice (http://www.crucearosie.ro/despre-noi/legislatie-2.html)
C. P.