Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Spitalul Județean LIMITEAZĂ accesul ziariștilor în clădire. Informațiile de interes public, condiționate de acreditări

Spitalul Clinic Județean de Urgență (SCJU) Arad nu se poate lăuda cu o imagine prea bună, în urma cazurilor scandaloase apărute în presă în ultima vreme.

Spitalul Județean LIMITEAZĂ accesul ziariștilor în clădire. Informațiile de interes public, condiționate de acreditări
Comentează 19

Angajați cercetați, judecați sau condamnați pentru fapte de corupție, medici și asistenți acuzați de pacienți că nu își fac treaba, lucrări de investiții de proastă calitate sau fonduri europene pierdute - sunt doar câteva subiecte abordate în ultima vreme de presa locală și cea națională, în legătură cu spitalul arădean.

Pusă în fața acestei situații, directoarea SCJU, Mirandolina Prișcă, aflată în funcție de la începutul acestui an, a decis să ia măsuri. Astfel, jurnaliștii vor mai primi răspunsuri la întrebările pe care le au numai dacă sunt acreditați ai instituției.

Presa a fost informată că, începând de luni, ”accesul în incita spitalului se face numai de către ziariștii și reprezentanții mijloacelor de informare în masă care au obținut acreditare din partea spitalului”.

Se menționează că ”acreditarea se acordă la cerere, în termen de două zile de la înregistrarea acesteia”, însă informarea a fost făcută vineri, iar următoarele două zile sunt nelucrătoare pentru funcționarii spitalului.

Directoarea Prișcă și jurista Simona Virciu îi mai anunță pe ziariști că ”își rezervă dreptul de refuz al acordării acreditării sau de retragere a acesteia pentru fapte care împiedică desfășurarea normală a activității” și ”în cazul în care se constată abateri grave sau repetate de la normele deontologiei profesionale”.

Trebuie spus că astfel de acreditări sunt impuse, de regulă, de instituțiile subordonate Ministerului Apărării Naționale și Ministerului Afacerilor Interne (precum Poliția, Inspectoratul pentru Situații de Urgență, Jandarmeria). De altfel, nici la SCJU Arad nu s-au mai impus acreditări pentru ziariști în ultimul deceniu.

CITEȘTE ȘI: Un medic biolog de la Spitalul Județean, cercetat sub control judiciar pentru 129 înșelăciuni

Județul Arad RESTITUIE fondurile europene cheltuite pentru modernizarea Ambulatoriului Spitalului Județean

Urgențele Spitalului Județean, modernizate cu peste 3.000.000 de lei, intră în reparații după inundații

 

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite