Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Sfântul Evanghelist Luca, ocrotitorul Parohiei Turnu, a fost sărbătorit pe parcursul a două zile


Sfântul Evanghelist Luca, ocrotitorul Parohiei Ortodoxe Române Turnu, Protopopiatul Arad, a fost sărbătorit în acest an pe parcursul a două zile. Astfel, vineri, 18 octombrie 2019, comunitatea parohială a îmbrăcat haine de sărbătoare cu ocazia cinstirii ocrotitorului acestui sfânt locaș.

În dimineața zilei a fost săvârşită Sfânta Liturghie de un sobor de preoţi, condus de Protos. Clement Iordache. După Sfânta Liturghie un sobor de şapte preoţi a săvârşit Taina Sfântului Maslu în mijlocul numărului mare de credincioşi prezenţi la sfânta slujbă.

Sărbătoarea a continuat în cea de-a doua zi, sâmbătă, cu slujba Vecerniei, săvârşită de un sobor de preoți, avându-l în frunte pe delegatul Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei, Protos. Dr. Iustin Popovici, consilierul cultural al Arhiepiscopiei Aradului.

Sfântul Evanghelist Luca, ocrotitorul Parohiei Turnu, a fost sărbătorit pe parcursul a două zile
Comentează 0

În cadrul slujbei, Părintele Iustin Popovici a rostit un cuvânt de învățătură, în care a vorbit despre viaţa Sfântului Evanghelist Luca şi despre cărţile scripturistice din Noul Testament atribuite acestui sfânt. De asemenea, părintele consilier a apreciat prin cuvinte alese implicarea deosebită a părintelui paroh de a organiza în fiecare an hramul bisericii, care se întinde de cele mai multe ori pe parcursul a două sau trei zile. La final, Părintele Iustin Popovici a transmis binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Timotei pentru preotul şi comunitatea parohială din Turnu.

Slujba s-a încheiat printr-o procesiune în jurul Bisericii, rostindu-se ectenii speciale pentru întreaga comunitate. Respectând tradiția locului, s-a săvârșit slujba de sfințire a cozonacului, adus de nașii din acest an ai bisericii, ca semn al dragostei creștine, din partea lor.

Răspunsurile liturgice au fost oferite de către un grup de studenţi de la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad.

La final, preotul paroh Marius Stratulat a mulțumit părintelui consilier, primarului orașului Pecica, Petru Antal, viceprimarului Miodrag Stanoiov, preoților, credincioșilor și tuturor celor care s-au implicat în buna organizare a hramului.

Totul s-a încheiat cu o agapă creștinească, oferită tuturor credincioșilor prin grija nașilor bisericii și cu spectacolul susținut de diferite formații de dansuri populare.

Student teolog Răzvan Săcui

Galerie foto (11)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite