Salonul de primăvară
Miercuri, 3 aprilie 2024, va avea loc vernisajul expoziției ”Salonul de primăvară”, eveniment organizat de Asociația ”Ion Andreescu” Arad în colaborare cu Complexul Muzeal Arad, la Sala Clio a Muzeului de Artă din Arad, începând cu orele 18.00.
În cadrul acestui eveniment expun 31 de artiști care prețuiesc arta și creează artă cu multă pasiune și dragoste pentru frumos și care se reunesc în această expoziție pentru a-și prezenta cele mai noi creații, iar publicul iubitor de frumos, va avea ocazia să se delecteze cu o gamă variată de lucrări de artă plastică.
Pe simeze vor fi prezente creații realizate în diverse tematici, cum ar fi: peisaj, natură statică, tematică florală, portret, citadine, compoziție și abstract. Iar tehnicile abordate de artiștii expozanți, sunt și ele destul de variate, precum: ulei pe pânză sau pe carton, grafică, tehnică mixtă, arta fotografică, acuarelă, colaj și acrilic.
Considerațiile critice cu privire la lucrările expuse pe simeze, vor fi exprimate de dl. prof. dr. Lucian Petraș.
Invitatul nostru special din cadrul acestui eveniment este artistul arădean Alin Urlea, sculptor în fructe și săpun, care transformă orice fruct într-o operă de artă.
Iubitorii de frumos pot vizita expoziția ”Salonul de primăvară” în perioada 3-14 aprilie 2024, în intervalul orar 09.00-17.00, cu excepția zilei de luni, în spațiul cultural de expunere de la sala Clio a Muzeului de Artă Arad, str. Horia, nr. 10.
Artiștii sunt creatorii de frumos care constant ne provoacă să descoperim lumi noi și ne învață să visăm și să sperăm.
Vă așteptăm cu mult drag!