Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ramona Lile: „Sunt mândră de ceea ce am realizat în cei 12 ani de mandat”

Ramona Lile: „Sunt mândră de ceea ce am realizat în cei 12 ani de mandat”
Comentează 0

Rector al Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, în perioada 2012-2024, dr.habil. Ramona Lile a făcut bilanțul celor 12 ani în care a fost rectorul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, un bilanț care marchează numeroase și importante realizări pentru universitatea arădeană de stat.

Printre cele mai importante nu doar pentru universitate cât și pentru orașul Arad sunt investițiile în infrastructură. Doar în ultimii 3 ani, UAV a accesat fonduri europene care au depășit de 4 ori bugetul universității. Peste 80 de milioane de euro au fost atrase de UAV din fonduri europene, naționale și locale. Cea mai mare pondere o au proiectele din fonduri externe nerambursabile care însumează peste 60 milioane euro, celelalte fonduri venind de la Ministerul Educației, Ministerul Cercetării, Compania Națională de Investiții și din finanțări locale prin Centrul Municipal de Cultură și Centrul Cultural Județean Arad.

Aceste sume au însemnat investiții: noul cămin studențesc al UAV de la Facultatea de Design, noul sediu al Facultății de Științe Economice de pe strada Paul Chinezu, noul Centru de Cercetare în Bio-economie sustenabilă din Vladimirescu, fiecare  contribuind nu doar la dezvoltarea bazei materiale, ci și la crearea unor noi oportunități pentru activitatea de cercetare. Preluarea Palatului BNR precum și clădirea din Vladimirescu destinată dezvoltării unui centru de kinetoterapie și dezvoltare pentru tineri înseamnă noi proiecte destinate comunității locale.

         În plan academic, una din marile realizări e Școala Doctorală Interdisciplinară care reprezintă un pilon important în cadrul universității, jucând un rol crucial în formarea cercetătorilor, promovarea excelenței, consolidarea comunității academice și având contribuții la dezvoltarea profesională a studenților. În acest moment Școala Doctorală a UAV oferă această oportunitate celor care doresc să-și desăvârșească formarea academică în domeniile  Filologie, Ingineria Mediului,  Management și  Asistență Socială.

Eforturile echipei manageriale au fost concretizate în poziționarea UAV în Metarankingul Universitar - 2023, elaborat cu sprijinul Asociației Ad Astra a Cercetătorilor Români, pe baza metodologiei propuse de High Level Experts Group, precum și în mai multe ierarhizări internaționale precum Ranking Web of Universities, Scimago Institutions Rankings, UniRank, Universities in Romania-Rankings & Review.

         „Mulțumesc tuturor pentru susținere, pentru încredere, pentru zilele lungi de muncă, pentru încurajările lor și pentru mustrările lor, pentru mâna întinsă și pentru că au făcut posibil să oferim Aradului realizările noastre.

Acum e momentul unui nou început pentru mulți dintre noi. Dincolo de destinul personal al fiecăruia, să nu uităm că facem parte din destinul unei instituții față de care avem toți datoria de a-l duce mai departe.

Mă bucur că cel care va conduce Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad, domnul Teodor Cilan,  este unul dintre oamenii care au făcut parte din echipa mea și care, sunt convinsă că  va continua să muncească pentru afirmarea universității.

Îi doresc succes în tot ceea ce va face și reafirm și astăzi, aici, că va găsi mereu un sprijin în mine în orice proiect care poate duce la creșterea prestigiului Universității „Aure Vlaicu” din Arad” a declarat rectorul UAV, Ramona Lile.

 

 

 

Galerie foto (1)