PSD nu a votat legea minelor care ar fi venit în sprijinul comunităților locale!
În cadrul ședinței Comisiei pentru administrație a fost dezbătut un proiect foarte important al PNL de modificare a Legii minelor.
Prin acest proiect liberalii vin în sprijinul autorităților locale, propunând o soluție imediată pentru completarea bugetelor primăriilor, grav afectate de introducerea noilor măsuri fiscale ale Guvernului PSD-ALDE.
Liberalii propun ca un procent de 80% din fiecare redevenţă minieră cuvenită bugetului de stat să fie transferat autorităţii locale pe al cărui teritoriu administrativ se desfăşoară exploatarea pentru care s-a încasat redevenţă, procent din care 55% să revină bugetului local al judeţului şi 25% bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale.
Coliția PSD-ALDE a dat totuși un vot negativ în ședința Comisiei de administrație. Parlamentarii PSD-ALDE refuză să ajute comunităților locale, care resimt în mod direct efectele negative ale activităților de exploatare și care nu dispun de veniturile necesare acțiunilor de refacere a cadrului natural și de protecție a mediului.
Redăm mai jos proiectul de lege
PL-x nr. 546/2017 - Proiect de Lege privind completarea art. 45 din Legea minelor nr.85/2003
http://www.cdep.ro/pls/proiecte/upl_pck2015.proiect?idp=16346