Probleme în aprovizionarea cu unele medicamente la Spitalul Județean
Furnizorii a trei medicamente au transmis negație conducerii Spitalului Clinic Județean de Urgență Arad, anunțând că nu mai pot furniza produsele prevăzute în acordurile de livrare încheiate în urma unor licitații publice.
Conform managerului spitalului, Adrian Wiener, situația nu are legătură cu ieftinirea medicamentelor de la 1 iulie, furnizorii anunțând că nu se mai produc cele trei medicamente, respectiv un citostatic, un produs folosit în anestezie și ser antiviperin.
”Am anunțat Ministerul Sănătății despre această situație, iar mai departe trebuie ca Unifarm să găsească soluții, să importe produsele pe care nu le mai primim”, a declarat Wiener.
Acesta a precizat că stocurile sunt aproape epuizate, dar citostaticul pe care spitalul nu-l mai primește poate fi înlocuit cu un produs existent în farmacia unității.
În cazul serului antiviperin, mai există doar câteva fiole.