Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Primarul USR din Braşov a fost exmatriculat din facultate, dar acesta minte că a absolvit-o

Primarul USR din Braşov a fost exmatriculat din facultate, dar acesta minte că a absolvit-o
Comentează 0

Primarul Braşovului, Allen Coliban (USR), a fost prins cu minciuna. Acesta ar fi trecut în CV-ul său că a absolvit Facultatea de Automatică și Calculatoare, dar nu şi-a susţinut licenţa. Prodecanul facultăţii are însă altă variantă. Acesta spune nu doar că Allen Coliban nu şi-a finalizat studiile, dar a fost şi exmatriculat: „Domnul Allen Coliban a început în anul 1998 studiile, le-a întrerupt de mai multe ori, iar în anul 2009, în anul 5 de facultate, a fost, în final, exmatriculat cu decizia UPB nr. 177 din 19.03.2009, din cauza faptului că nu a promovat un număr de discipline în final. El, după 2005, nu a mai cerut să refacă. UBP îi incurajează pe studenţi şi nu îi exmatriculează imediat, pentru că se porneşte de la ideea că poate totuşi se întorc la studii. Doar că, în cazul domnului Coliban, din 2005 până în 2009 nu a mai dat vreun semn”, a declarat Ciprian Dobre, prodecanul facultăţii. 

USR are în această campanie sloganul „O Românie fără hoţie”, dar se pare că oamenii promovaţi de aceştia nu sunt de acord cu acest slogan. Pentru că este o hoţie pe faţă să minţi că ai absolvit o facultate, când tu ai fost chiar exmatriculat. Dacă acest detaliu ar fi ieşit la iveală înainte de alegerile locale, oare rezultatul ar fi putut să fie altul la Braşov? Coliban a fost inclusiv senator în Parlamentul României, deci a trecut prin mai multe filtre interne înainte de a fi desemnat candidat din partea formaţiunii. Chiar nimeni nu a sesizat sau verificat acest aspect, din moment ce usr-iştii se bat cu pumnii în piept că au cele mai riguroase metode de desemnare a candidaţilor şi că vine cu cei mai „integrii” oameni?

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite