OMV va construi în Arad cel mai mare centru de distribuție din vestul țării. Investiția va depăși 17 milioane de euro
Primarul a anunțat, miercuri, o investiție de 17 milioane de euro a OMV Petrom, care va construi în oraș un centru regional de distribuție a produselor petroliere, municipalitatea urmând să exproprieze terenuri pentru a putea moderniza un drum și să realizeze o ieșire pe centura orașului până la începerea activității companiei.
Primarul Gheorghe Falcă a declarat, într-o conferință de presă, că s-a ajuns la o înțelegere cu OMV Petrom pentru construirea celui mai mare centru de distribuție a produselor petroliere din vestul țării.
”OMV a decis să facă o investiție de peste 17 milioane de euro în Arad, construind în cartierul Grădiște cel mai mare centru de distribuție regională din vestul țării. Pentru a veni în sprijinul acestei investiții, municipalitatea va realiza un acces direct la șoseaua de centură din strada Cometei”, a spus edilul.
Falcă a declarat că în următoarea ședință a Consiliului Local se va supune votului decizia de expropriere a unor terenuri, pentru ca odată cu aprobarea bugetului să se poată finanța proiectarea și execuția acestui drum.
OMV deţine 51,01% din acţiunile OMV Petrom, statul român, prin Ministerul Energiei, deţine 20,64%, Fondul Proprietatea deţine 12,57%, iar 15,79% se tranzacţionează liber la Bursa de Valori Bucureşti şi la Bursa de Valori Londra.
OMV Petrom are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual şi operează, la Brazi, o centrală electrică de 860 MW şi un parc eolian de 45 MW.
Compania a înregistrat anul trecut un profit de 1,04 miliarde de lei, faţă de o pierdere de 690 de milioane de lei în 2015.
Pe piaţa distribuţiei de produse petroliere, OMV Petrom deţinea, în România şi ţările învecinate, 783 de benzinării la sfârşitul lui 2016, sub două branduri, OMV şi Petrom.