Primăria face cinci stații pentru încărcarea autovehiculelor electrice. Vezi unde vor fi amplasate, dacă proiectul trece de votul CLM
Consilierii municipali au fost convocați în chiar a doua zi a lunii decembrie pentru a participa la ședința ordinară aferentă ultimei luni a anului. Pe ordinea de zi sunt 22 de puncte, dintre care 19 proiecte, printre care la punctul 3 se află un proiect ce vizează înființarea a cinci stații de încărcare a autovehiculelor electrice, care vor fi amplasate pe raza municipiului.
În proiect se arată că se aprobă aplicarea la programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea infrastructurii pentru vehiculele de transport rutier nepoluant din punct de vedere energetic. Acest lucru presupune amplasarea în municipiu a cinci stații de încărcare a autoturismelor electrice. Acestea vor fi amplasate pe Bulevardul Revoluției, în parcarea mediană din zona intersecției cu strada I.C. Brătianu; în zona intersecției dintre strada Prof. Dr. Aurel Ardelean și strada Dorobanți (zona Cimitirului Pomenirea); în parcarea Pieței Obor, pe strada Prof. Dr. Aurel Ardelean, în parcarea Bazinului Delfinul din Piața Sporturilor și în parcarea străzii Vârful cu Dor în zona intersecției cu strada Blanduziei.
„Proiectul este complementar altor măsuri cuprinse în Strategia Integrată de Dezvoltare Urbană a Municipiului Arad pentru perioada 2014-2030 (achiziția de autobuze electrice și tramvaie, construirea de piste pentru biciclete, implementarea unui serviciu pentru închirierea bicicletelor) al căror rezultat direct constă în reducerea emisiilor de CO2 și transferul către o mobilitate bazată pe soluții alternative nepoluante”, se arată în referatul de aprobare semnat de primarul Călin Bibarț.
Potrivit reprezentanților Primăriei, 90% din cheltuielile eligibile sunt suportate din Bugetul Fondului pentru Mediu, iar 10% din totalul cheltuielilor eligibile, precum și toate cheltuielile neeligibile, din bugetul local destinat acestui tip de investiție.
Valoarea totală a investiției este de 1.072.012,40 lei cu TVA, cheltuielile eligibile ridicându-se la 1.008.346,62 lei (inclusiv TVA), ceea ce înseamnă că finanțare AFM de 90% este de 907.511,96 lei (inclusiv TVA), iar cota de 10% ce revine municipalității înseamnă o investiție de 100.834,66 lei (inclusiv TVA), în timp ce valoarea cheltuielilor neeligibile este de 63.665,78 lei (inclusiv TVA).