Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în vizită de lucru la Arad

Noul președinte al Consiliului Superior al Magistraturii, Daniel Grădinaru, acompaniat de patru colegi de la București, a făcut o vizită în Arad, unde a prezentat situația am putea spune explozivă, a pensionărilor în masă ale magistraților ce au avut loc în decursul anului trecut. Daniel Grădinaru era judecător în cadrul Secţiei penale a Înaltei Curți de Casaţie şi Justiţie. 

Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, în vizită de lucru la Arad
Comentează 0

„Fiind și primul an în mandatul nostru care a început la 7 ianuarie, am vrut să transmitem tuturor instanțelor că le suntem alături, ca îi sprijinim în tot ce se poate. Anul trecut a fost marcat de o problemă cu personalul. În primul rând, nu am mai avut admiteri, mai mulți ani la rând la Institutul Național al Magistraturii. A fost blocat datorită modificării legii ca urmare unei decizii a CCR de acum trei ani. Pe de altă parte este, desigur, problema pensionărilor masive au dus la multe lipsuri de personal. La judecătorii nu există această problemă în principiu, dar au o problemă de recrutare. Încercăm să facem calendare cât mai scurte, sigur și să păstrăm un nivel de pregătire, un nivel pentru examen, nu doar ca să ocupăm niște locuri și atunci să găsim un echilibru. 

Ceea ce putem să facem este să organizăm cât mai multe astfel de examene și proceduri, să strângem cât mai mult calendarul, cred că un an, doi, va dura. În același timp, ținem legătura cu Legislativul și cu Executivul pentru a adopta o lege a pensionării într-o formă acceptabilă, în așa fel încât să asigure o stabilitate. S-a anunțat anul trecut că vor scădea pensiile că se va limita vârsta la 65 de ani, vă dați seama că în străinătate asta a scos oamenii în stradă. Magistrații nu pot să iasă în stradă, dar pot să ia decizii pe care le consideră ei cele mai bune pentru ei. Avem și promisiunile de la ministrul Justiției că forma care va fi adoptată în Parlament va fi adoptată cam așa, în orice caz nu mai rău, chiar dacă o să mai fie modificări”, a spus președintele CSM, Daniel Grădinaru. 

Amintim că anul trecut, pentru judecători și procurori, Banca Mondială recomanda revizuirea dreptului de a se pensiona la orice vârstă cu 25 sau mai mulți ani de activitate profesională. Cerința de 25 de ani ar fi trebuit să fie crescută treptat până la 30 de ani și ar fi trebuit introdusă o cerință privind vârsta minimă de pensionare. Această vârstă ar trebui să fie crescută treptat până la 60 sau 65 de ani. Banca Mondială a pregătit propunerile pentru reformarea pensiilor speciale din România, jalon din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). 

Beneficiul pentru cei cu „vechime completă în muncă” urma să fie redus treptat de la 80% la 65% din salariul brut. În plus, pensia netă inițială nu poate depăși 100% din salariul net al persoanei în anul pensionării. Beneficiul țintă va fi redus cu 1,5% pe an până la atingerea acestui obiectiv. Exodul magistraților a fost declanșat de redeschiderea discuțiilor privind desființarea pensiilor speciale și de creșterea treptată a vârstei de pensionare a magistraților.

 


Scrie un comentariu

trimite