Prefectura a suspendat audiențele, relațiile cu publicul şi alte servicii până pe 15 aprilie
Ținând cont de instituirea stării de urgență pe teritoriul României, în contextul epidemiologic actual, la Instituția Prefectului – Județul Arad au fost suspendate activitățile de audiențe, relații cu publicul, registratura generală și apostilarea actelor oficiale administrative, până la data de 15 aprilie, urmând ca după această dată să fie luate noi decizii, în funcție de evoluția situației.
„Cetățenii și instituțiile publice se pot adresa Instituției Prefectului prin alte mijloace decât prezentarea la sediul instituției, respectiv prin e-mail ( pja@prefecturaarad.ro), fax (0257/280121, 0257/253877) și poștă (Instituția Prefectului – Județul Arad, municipiul Arad, Bulevardul Revoluției, nr. 75, județul Arad). Persoanele fizice care doresc apostilarea actelor oficiale vor depunde documentele doar prin corespondență, cu îndeplinirea condițiilor prevăzute la art. 8 din Instrucțiunile M.A.I.. cu nr. 82/2020 privind organizarea și desfășurarea activității de eliberare a apostilei pentru actele oficiale administrative:
Solicitanții pot depune documentele și prin corespondență, dacă sunt îndeplinite următoarele condiții:
a. Actul pentru care se solicită eliberarea apostilei este înstoțit de documentele prevăzute la art. 6 și art. 7;
b. Documentele sunt transmise printr-un serviciu de curierat rapid, cu confirmare de primire;
c. Contravaloarea cheltuielilor ocazionate de transmiterea actului și a apostilei către solicitant sunt suportate de către acesta”, susține Lucian Cozma, purtătorul de cuvânt al Prefecturii.
Biroul de presă 18.03.2020