Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Polițiștii SICE au ridicat peste 13.000 pachete de țigări, 204.475 de lei, 23.615 de euro și 4.800 de dolari; sunt cercetate și persoane prinse cu... câteva pachete

Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Arad, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, au efectuat nouă percheziții domiciliare, în Arad, la persoane bănuite de contrabandă cu țigări.

Polițiștii SICE au ridicat peste 13.000 pachete de țigări, 204.475 de lei, 23.615 de euro și 4.800 de dolari; sunt cercetate și persoane prinse cu... câteva pachete
Comentează 0

Polițiștii de investigare a criminalității economice din Arad au ridicat, ieri, de la domiciliile unor persoane cercetate într-un dosar de contrabandă, 261.618 țigări netimbrate sau timbrate necorespunzător, susceptibile a proveni din contrabandă, precum și de 204.475 de lei, 23.615 de euro și 4.800 de dolari.

Astfel, polițiștii au ridicat de la locuințele unui bărbat din Arad, de 38 de ani, 77.400 de țigari, de diferite mărci, netimbrate sau timbrate necorespunzător, 15.517 lei și 65 de euro.

La domiciliul unui bărbat, de 49 de ani, din același județ, polițiștii au descoperit 110.400 de țigări, de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător.

De asemenea, de la imobilele unui arădean, de 61 de ani, au indisponibilizat 73.160 de țigarete, de diferite mărci, netimbrate și timbrate necorespunzător, precum și 188.958 de lei, 4.800 de dolari și 23.550 de euro.

„În urma activităților, au mai fost găsite la un bărbat, de 51 de ani, 100 de țigarete netimbrate, la altul, de 46 de ani, 520 de țigarete, ambii din Arad, iar la sediul unei firme a unei femei, de 29 de ani, au fost găsite 38 de țigarete netimbrate.

Activitățile au beneficiat de sprijinul polițiștilor din Arad”, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Arad.

Citind însă ultima parte a comunicatului nu putem să nu ne întrebăm ce contrabandă este aceea, dacă contrabandistul este prins cu cinci pachete (100 de țigarete) sau cu aproape două pachete (38 de țigarete). Așa, cu siguranță vor fi găsiți și pe stradă o grămadă de „contrabandiști”, care umblă cu un pachet de țigări sau jumătate de pachet de țigări netimbrate în buzunar.

 

 

Galerie foto (2)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite