Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Conducea cu permis fals, dar a fost oprit de polițiștii de frontieră de la Nădlac

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au depistat în cadrul activităților de control, un cetățean român care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals.

Conducea cu permis fals, dar a fost oprit de polițiștii de frontieră de la Nădlac
Comentează

În data de 13.01.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicații din apropierea frontierei. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control un autoturism înmatriculat în Franța, condus de către un cetățean român.

La control, șoferul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere cu însemnele autorităţilor din Ucraina.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals și, totodată, că persoana în cauză nu deține dreptul de a conduce.

În consecință, s-au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.


Scrie un comentariu

trimite