Ce spune președintele Curții Constituționale despre reluarea turului II și despre anularea alegerilor
Președintele Curții Constituționale a României (CCR) a vorbit pentru prima dată despre anularea alegerilor, decizie luată de instituția pe care o conduce în decembrie anul trecut, scrie hotnews.ro. Într-un interviu pentru juridice.ro, Marian Enache spune că decizia a fost luată exclusiv pe baza documentelor declasificate de CSAT, care au arătat că „au existat interferențe în desfășurarea procesului electoral”, și a fost una „de apărare a statului român și a democrației constituționale“.

Legat de solicitarea lui Călin Georgescu, de anulare a acestei decizii și de reluare a turului 2 al alegerilor, Enache a spus că „este exclus”.
„Hotărârile Curții Constituționale nu sunt îndreptate împotriva cuiva sau în favoarea vreunui candidat, ele fiind adoptate în interpretarea și aplicarea Constituției”, a precizat președintele CCR.
„Dacă o curte constituțională poate valida și confirma rezultatele alegerilor, înseamnă că le și poate infirma, invalida sau anula. Această competență nu poate fi una formală, decorativă sau proclamativă, ea este una reală și efectivă, care poate fi exercitată în condițiile apariției unei situații excepționale care o declanșează”, a punctat Marian Enache, întrebat dacă CCR poate anula un tur de alegeri.
El a susținut că CCR nu se poate limita doar la „confirmarea rezultatului alegerilor” în contextul unor împrejurări „excepționale care pot apărea și care sunt de natură să vicieze procedura electivă”.
„Consider că anularea procesului electoral cu privire la alegerea președintelui României a fost o decizie de apărare a statului român și a democrației constituționale, precum și de menținere a realizărilor pe care România le-a obținut prin eforturile tuturor românilor din țară și din diaspora de la câștigarea libertății și democrației din 1989 și până în prezent”, a mai spus președintele CCR.
Intrați AICI pentru detalii.
Sursa foto: ccr.ro