Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Meleșcanu pleacă de la conducerea Senatului; judecătorii CCR i-au invalidat mandatul de președinte

Teodor Meleșcanu a primit astăzi o veste proastă de la Curtea Constituțională. După mai bine de cinci luni de la votul prin care a fost instalat în funcția de președinte al Senatului, judecătorii constituționali au decis că acest lucru s-a făcut nelegal, astfel că i-au invalidat mandatul, scrie realitatea.net.

Meleșcanu pleacă de la conducerea Senatului; judecătorii CCR i-au invalidat mandatul de președinte
Comentează 2

Potrivit unor surse oficiale, judecătorii constituţionali au stabilit că alegerea lui Meleşcanu în funcţia de preşedinte al Senatului s-a făcut nelegal, aceasta fiind susţinut de PSD ca fiind din partea grupului ALDE, în vreme ce ALDE l-a exclus. Potrivit realitatea.net, decizia ar fi fost deja stabilită înainte de termenul de azi, însă diverşi judecători au lipsit la termenele anterioare.

Fostul ministru de externe Teodor Meleșcanu, care și-a petrecut primii ani ai vieții în județul Arad, fiind de altfel absolvent al Liceului Moise Nicoară, este un om care a sărit dintr-o barcă politică în alta, în funcție de necesități. Mărturie stă modul cum a părăsit PDSR-ul controlat de Ion Iliescu pentru a forma Alianța pentru România, formațiune care a fuzionat ulterior cu Partidul Național Liberal, modul cum a părăsit PNL în 2012 pentru a prelua conducerea Serviciului de Informații Externe, candidatura pentru funcția de președinte al României pe care și-a pregătit-o din postura de șef al SIE, înscrierea în ALDE și în cele din urmă acceptarea propunerii PSD de a prelua conducerea Senatului, după ieșirea de la guvernare a ALDE și demisia lui Călin Popescu Tăriceanu de la conducerea camerei superioare a Parlamentului.

Intrați aici pentru mai multe detalii: https://www.realitatea.net/stiri/politica/sefia-senatului-la-mana-ccr-se-clatina-scaunul-lui-melescanu_5e2806447bcf7f35272b1bb5

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite