Parchetul General contestă acuzația de CENZURĂ adusă în cazul Kovesi
Parchetul General reacționează, după acuzațiile de cenzură aduse de procurorii Secției pentru Investigarea Infracțiunilor din Justiție, care au început urmărirea penală împotriva Laurei Codruța Kovesi.
Într-un comunicat transmis sâmbătă seara, reprezentanții instituției susţin că datele personale nu trebuie comunicate. Se face referire și la prezumţia de nevinovăţie şi la faptul că "furnizarea de informaţii în alt cadru decât cel legal e de natură a prejudicia înfăptuirea justiţiei şi drepturile persoanelor implicate". Precizările vin după ce procurorii de la scția pentru investigarea magistraților s-au plâns că biroul de presă al Parchetului General ar fi modificat comunicatele emise de ei.
Două dintre persoanele plecate în Indonezia, în misiuna de aducere în țară a lui Popa Nicolae, erau angajați SRI, se arată în comunicatul Secției de Investigare a Infracțiunilor din Justiție. Asta, deși escortarea poate fi efectuată în mod normal doar de organele de poliție. Secția de Investigare acuză Parchetul General ca emis un comunicat ce omite mai multe aspecte precizate inițial de Secție și că simplifică nuanțat importanța unor afirmații.
"Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a efectuat toate demersurile referitoare la obţinerea vizei pentru membrii delegaţiei ce urmau să se deplaseze în Indonezia şi pentru plata biletelor de avion ale persoanelor care au făcut parte din delegaţia desemnată să procedeze la aducerea în ţară a numitului P.N., printre care şi numiţii D.M. şi I.A. care erau ofiţeri SRI", se arată în comunicatul Secției de Investigare a Infracțiunilor în Justiție. Pe când, în comunicatul emis de Parchetul General, este amintită o singură persoană care la acea vreme era angajată a SRI: „[...] ar fi dispus suportarea cheltuielilor de transport pentru persoanele care aveau obligația să asigure aducerea în țară a persoanei condamnate și care făceau parte din Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul IGPR, precum a unei persoane care făcea parte din cadrele active ale SRI."
De asemenea, un alt exemplu este faptul ca în documentul emis de Parchet nu apar sumele deplasării în Indonezia, care apareau în comunicatul secției speciale.
"[...] contravaloarea deplasării pe ruta Bucureşti-Jakarta s-a estimat că era de 130.500 euro, conform facturii fiscale, în valoare de 234.207,30 RON, reprezentând cursa [...] Otopeni-Jakarta-Otopeni 20-21.04.2011”
În plus, o altă informație omisă ar fi că Laura Codruța Kovesi i-ar fi înmânat o scrisoare președintelui Indoneziei din partea omologului său român, prin care "se exprimă speranța cu privire la urgentarea procedurii de extrădare".
Sâmbătă seara, a venit și replica Parchetului General. Reprezentanţii instituţiei citează un articol din Legea privind organizarea judiciară, potrivit căruia "procurorii trebuie să respecte drepturile şi libertăţile fundamentale, prezumţia de nevinovăţie, dreptul la un proces echitabil, principiul egalităţii de arme, independenţa instanţelor şi forţa executorie a hotărârilor judecătoreşti definitive".
În plus, Parchetul General menţionează informaţiile care, potrivit Legii nr. 544/2001, se exceptează de la accesul liber al cetăţenilor, respectiv informaţiile cu privire la datele personale.