Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Panică într-un bloc din Pâncota. Un apartament a luat foc, iar unii locatari cred că a fost incendiat

Locatarii unui bloc din Pâncota au fost nevoiți să stea în stradă timp de câteva ore, miercuri dimineață, după ce o lucuință situată la ultimul etaj a luat foc.

Panică într-un bloc din Pâncota. Un apartament a luat foc, iar unii locatari cred că a fost incendiat
Comentează 0

Incendiul a izbucnit într-u apartament situat la etajul patru al unui bloc din centrul orașului Pâncota. Locatarii au sesizat fum dens și s-au panicat, sunând la 112 după ce au constatat că o locuință de la ultimul nivel arde.

Conform unor vecini, proprietarul și-ar fi incediat apartamentul, el fiind cunoscut cu probleme psihice.

”A încercat și cu alte ocazii și a mai amenințat că-și dă foc la casă. Ne-am speriat rău, am crezut că rămâne toți fără locuințe. Nu mai putem trăi în acest stres permanent, trebuia ca autoritățile să intervină”, s-a plâns jurnaliștilor o locatară.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Arad, George Pleșca, bărbatul era blocat în apartament, iar pompierii au intrat cu forța. El a fost transportat cu o ambulanță la Secția Psihiatrie a Spitalului Județean Arad.

Bărbatul a susținut în fața pompierilor că a adormit cu țigara în pat și că nu a vrut să dea foc locuinței.

În urma incendiului, ambele camere ale apartamentului au fost afectate, mobila fiind distrusă.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite