Obiceiuri de Crăciun: Corindatul la Macea
E un obicei vechi, străbun şi îndătinat la Macea. Printre primii corindători, de peste 50-60 de ani, îi amintim: Tolan Traian, Cazan Petru. Mercea Ioan, Şiclovan Ilie, Creţu Gheorghe. Viorel a lu ҆ Bou era dus ca şi Guda cu sacul!
Corindatul începea în Ajun, şi se pornea de la un capăt al satului. Cu banda şi cu sania, dacă vremea nu era prielnică. Feciorii colindau, fetele aşteptau acasă, ca să-şi poată dovedi puritatea, sufletul neîntinat şi bucuria primirii colindătorilor.
Gospodarii îi serveau pe feciori cu bucate special pregătite pentru această ocazie: plăcintă crocne, cârnaţi, cărdăboşi.
Puică neagră
Bagă-n sac
Scoală gazdă
Dă-mi colac
Nu-mi da mic
Că mi-i frig
Ci-mi dă mare
Să fug tare
Ca rotiţa plugului
Umple straiţa pruncului
Să se ducă trudii lui.
Pentru cârnaţ, nu ne-am duce
Fie, clisa-afumată
Şi de voie bună, dată
Sângerete, o părete
Cărdăboşi, ne vin-n minte
De-acum, până-n vecie
Gazde, şi chişcă să fie
Mărirea Domnului să fie.
Să fii gazdă sănătoasă
Să plăteşti corinda noastră
C-on colac ghi grâu curat
Cu vin roşu, străcurat.
Găzdăriţă, cu minchie
Dă-mi şi-un păhar, ghi răchie
Găzdăriţă cu cheptari
Dă-mi şi mie, o doi, bani
Găzdăriţă cu papuci
Umple-ne straiţa ghe nuci
C-aşe le place, la prunci
Unde meri, tu, furnicuță?
Eu mă duc, la păduriţă
Ce să faci, la păduriţă?
Să îmi cot un butucaş
Să îmi fac un vălăuaş
Ce să faci, cu vălăuaşu?
Să îngraşi on purcelaşi
Ce să faci cu purcelaşu
Să îl taiu pă Crăciunu.
Când pământu s-o făcut
Şi Ceriu s-o ridicat
Doamne, mândru l-a-mbrăcat
Tăt cu stele mărunţele
Şi cu Luna pântre ele
Şi o scară-i tăt ghi ceară
Ingerii pă ea coboară.
„Dumnezeu a blagoslovit bradul să rămână verde şi frumos întotdeauna; iar din răşina lui să fie făcută tămâia, ca lucru sfânt”. „E plin de noduri în formă de cruce, singurul pom de care nu se apropie diavolul”. (Legendele românilor, 1937).
Cu corinda la Macea – 1962
Naşterea Domnului
Steaua în trei la care se adaugă al patrulea colindător, numit „guda cu sacul”. Cel de-al patrulea colindător era vopsit pe faţă şi avea un sac în spate în care aduna darurile pe care le primeau de la gospodari: nuci, cârnaţi, colaci.
În casa creştinului, Voltezar zice:
„Lopotiţe cu colacul
Dă şi la guda cu sacul”
Guda zice:
„Un drob de clisă moale
Să ne tomnească la foale
Un dărab de cărtăboş
Să ne facem mai voioşi.
Un drob cu plăcintă cu mac
Să ne tomnească la stomac.”
Cu siguranţă, iarna rămâne cel mai bogat şi plin de farmec anotimp de peste an. Adevărate spectacole, pline de magie se-ntorn în faţa noastră, laic sau creştin, despre facerea pământului, a cerului, cosmogonia lor trecând prin forme cromatice, gestuale sau vestimentare, deosebit de pitoreşti. Nu cunoaştem forma colindatului sub vraja unei măşti oarecare. Aspectul de petrecere de după colindat ţine, probabil, de perioada postului. Jocul nu era organizat, ci spontan, dar de mare virtuozitate şi încărcătură.
În final prezentăm o reţetă de iarnă, veche cât Unirea: Plăcintă cu nucă
Reţetă de la Maica Ranta
Se pun într-un vailing 3 şoale de făină, 1 şoală de unsoare. Se amestecă bine. Se pun apoi: 2 gălbenuşuri, 1 şoală de smântână, 5 linguri de zahăr, drojdie cât o nucă. Se frământă bine, apoi se împarte aluatul în trei bucăţi.
Se întinde (pe masa dată cu făină) prima foaie de aluat, care se aşează apoi în tipsie pentru copt. Peste foaie se pune un strat subţire de pesmet de prune (gem) peste care se pune nucă măcinată amestecată cu zahăr. Se întinde pe masă a doua foaie, şi iar se pune în tipsie, peste nucă. Se pune din nou pesmet de prune, apoi nucă cu zahăr. Se întinde a treia foaie, care se va pune deasupra, peste celelalte. Se împunge cu furculiţa din loc în loc, apoi se pune la copt în cuptorul bine încălzit. Când s-a copt, se pudrează cu zahăr şi se lasă să se răcească, înainte de a o tăia.
(Reţetă preluată de la Alexandra Bociov, mama poetei Domnica Pop)
Florica R. Cândea