”Chiar mă bucur că sunt alături de Dumitru Șerban la acest eveniment. Este un mega eveniment și mă bucur foarte tare că Dumitru Șerban, dincolo de preocupările lui sociale, politice ( mă refer la politici culturale), educaționale, a avut timp să investească și în opera lui. Este o operă de anvergură și ne bucurăm să o vedem într0-un astfel de spațiu, care ar trebui să fie un spațiu permanent, pentru că aici este un tezaur de cultură contemporană. Practic este un muzeu și ne-am dori să vedem aceste lucrări în muzeu pentru că sunt lucruri de mare forță. el venind în descendența unor artiști sculptori chiar arădeni, dacă ne gândim la un Ovidiu Maitec, dacă ne gândim ce s-a întâmplat cu sculpturile lui Apostu  sau Paul Neagu. M-am bucurat să văd anvergura acestui proiect și să-mi dau seama de faptul că Dumitru Șerban este unul dintre cei care au investit în producția de artă contemporană. Sper ca într-o zi să le revedem în spațiul public, pentru că sunt proiecte pentru spațiul public și m-aș bucura să mă plimb în Arad și să întâlnesc astfel de lucruri de mare ținută și de mare impact vizual și m-aș bucura de asemenea să le regăses și în muzeu”, a rostit (pentru cine are urechi de auzit) Petru Lucaci, președintele Uniunii Artiștilor Plastici din România

”Aș numi acest curent, care a dat câteva nume în arta românească modernă, l-aș numi tehnologism stihial. E vorba despre o combinație între instrumentarul arhaic tradițional românesc și această tendință, specific modernă, spre abstracție, spre sinteză, spre geometrizare. E ceea ce găsesc eu ilistrat cu strălucire, cu forță, cu monumentalitate în lucrările lui Dumitru Șerban. Aici dvs. vedeți numai lucrări din ultimii 10 ani, dar ele sunt simptomatice pentru întreaga lui creație, care pune în balanță, în dialog, doi poli: polul arhaic, tradițional, care pleacă de la instrumentarul țărănesc, cumva ieșit din uz și căpătând o valoare estetică, enigmatică, aș zice, plină de forță și de expresivitate, iar pe de altă parte polul abstracției, polul conceptual, atât de caracteristic artei moderne. În această combinare între acești doi poli, aparent contradictorii, se naște de fapt forța acestei tendințe specifice sculpturii românești moderne, pe care am numit-o tehnologism stihial. În interiorul ei se găsesc nume mari, precum Goerge Apostu, Ovidiu Maitec sau Paul Neagu și în linia lor se așează și Dumitru Șerban, care mă convinge încă odată prin această expoziție că este un sculptor important. El aparține GRNERAȚIEI '80 din care fac parte și eu și cred că o ilustrează cu brio energia și noutatea pe care această generație culturală a adus-o în România din anii 80 încoace. O generație deschsă către înnoirile venite din spațiul internațional, o generație sensibilă la dimensiunea urbană și cosmopolită.  Aceste elemente se găsesc discret și în opera lui Dumitru Șerban, în care ele cumva se topesc în această materie ce ține cu orice preț să-și păstreze vibrația naturală”, a radiografiat exaustiv criticul de artă Magda Cârneci opera lui Dumitru Șerban.

”Expoziția de astăzi mie mi se pare un eveniment cu totul și cu totul remarcabil, în sensul că adună creația în lemn (bineînțes că există și o serie de lucrări în piatră), care s-a impus încă din anii 80 pe scena românească, iar după 90 a avut ocazia să participe la diferite simpozioane și expoziții internaționale și să fie deplin apreciat. Sunt impresionată și emoționată să văd lucrări din anii 80, lucrări de o anumită factură, de o anumită sensibilitate, cum sunt ”Cupolele” și alte o serie de lucrări din hala alăturată, care păstrează în ele toată sensibilitatea acelei perioade, o perioadă de căutări dar și de aspirații spirituale, care se regăsesc în mare parte din aceste lucrări”, a constatat și criticul de artă Ileana Pintilie.

”În postura în care mă aflu, când de curator, când de sculptor, când de coordonator ... e greu! Așa că voi vorbi foarte puțin de data aceasta. în primul rând le mulțumesc tuturor celor care m-au ajutat, pentru că o astfel de expoziție, la dimensiunile astea nu o poți face singur, cu mijloacele pe care le are un artist, tehnice sau umane. Deci trebuie întotdeauna un sprijin din afară. Și iată că a venit! Mulțumesc în acest fel d-nei Laura, director al Teba, doamna care, la cererea d-lui viceprimar, a acceptat imediat ca acest spațiu să fie pus la dispoziție fără plată, deci o sponzorizare. Altfel nu s-ar fi putut face această expoziție. Le mulțumesc pe acestă cale și colegilor mei care, de fiecare dată, au susținut inițiativele mele, ale Filialei UAP”, a făcut reverența de încheiere Dumitru Șerban.

Vasile de Zărănd

P.S. Bucuria acestei expoziții mi-a fost umbrită de constatarea că peretele central al Halei TEBA a fost zugrăvit, văruit, muruit, distrugând astfel lucrarea de graffiti a lui Dan Perjovschi, unul dintre cei mai semnificativi artiști experimentali europeni. Marile muzee ale lumii se zbat să-i conserve lucrările (cumpărate pe bani grei) iar noi, arădenii, le ștergem cu bidineaua. Ori poate, cine știe, vrem să le facem concurență oltenilor care, în anii 50, au vrut să dărâme Coloana fără sfârșit, trăgând de ea cu un cadeu (tractor sovietic pe șenile)!?