Lovitură grea pentru preoți! Toți ar putea fi verificați
Deputatul Remus Cernea a depus joi la Senat o iniţiativă legislativă care prevede ca reprezentanţii cultelor să poată fi verificaţi de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii.
"Astăzi, 26 noiembrie, alături de alţi şapte colegi deputaţi, am depus la Senat, ca primă Cameră sesizată, o iniţiativă legislativă care prevede ca şi ierarhii şi şefii cultelor religioase recunoscute de lege, până la nivel de preot inclusiv, precum şi asimilaţii lor de la parohiile din ţară şi din străinătate să poată fi verificaţi de către Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, nu exceptaţi de facto de la acest lucru aşa cum se întâmplă acum", afirmă Remus Cernea într-un comunicat.
Deputatul susţine că, printr-un amendament adoptat în 2008, preoţii puteau fi verificaţi doar la cererea cultului din care fac parte, iar acest lucru a dus la blocarea oricăror verificări.
sursa: fanatik.ro