Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Iustin Cionca: „Un centru logistic pe 98 000 mp în Arad a primit autorizație de construcție”

Președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a analizat împreună cu reprezentanții Centrului Logistic CTP investiția pe care această companie o realizează în Arad. Autorizația de construcție a fost eliberată în această săptămână, iar Compania de Apă a acordat zilele trecute ultimul aviz necesar pentru începerea lucrărilor. CTP construiește peste drum de Expo Arad un parc logistic pe suprafața de 98 000 mp, cu posibilitate de extindere în a doua fază a investiției. Parcul va deservi unii dintre cei mai importanți transportatori la nivel european.

Iustin Cionca: „Un centru logistic pe 98 000 mp în Arad a primit autorizație de construcție”
Comentează 0

„Am discutat despre această investiție la Budapesta cu reprezentanții CTP în cadrul unui eveniment la care Consiliul Județean a prezentat oportunitățile de investiții în Arad. Acest parc logistic creează locuri de muncă, crește atractivitatea Aradului și reconfirmă calitatea de centru logistic euroregional pe care județul nostru o are. Vă reamintesc că la Curtici funcționează cel mai mare intermodal din Europa Centrală și de Est și care acum se extinde printr-o investiție de încă 10 milioane de euro. La Șagu este un al doilea intermodal privat care profită de oportunitățile pe magistrala de cale ferată Arad-Timișoara. La asta se adaugă dezvoltarea din jurul autostrăzii și proiectul drumului expres Arad-Oradea care, deși aflat deocamdată doar în stadiul de proiectare, deja generează interes și investiții noi”, a declarat Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad.

Săptămâna viitoare conducerea companiei CTP  și președintele Consiliului Județean stabilesc agenda unei conferințe internaționale în domeniul logisticii care va avea loc la Arad.                                              

 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite