Ce modificări a făcut CJA cu privire la transportul public
Conducerea Consiliului Județean Arad a anunțat că au fost făcute mai multe modificări cu privire la transportul public.
Consilierii judeţeni, întruniţi, ieri, în şedinţă ordinară, au aprobat Regulamentul Serviciului de transport rutier contra cost de persoane la nivelul judeţului Arad. Conform legii, Consiliul Judeţean Arad are obligaţia de a adopta un regulament de desfăşurare al acestui serviciu, în vederea desfăşurării în condiţii optime a activităţii de transport rutier contra cost de persoane.
Consiliile judeţene au calitatea şi obligaţia de a înfiinţa autorităţi judeţene de transport prin care să asigure, să organizeze, să reglementeze, să coordoneze, să verifice, să monitorizeze şi să controleze prestarea transportul rutier contra cost de persoane prin servicii regulate, la nivel judeţean, desfăşurat între localităţile judeţului. „Am aprobat un document foarte important pentru reglementarea activităţii de transport rutier de persoane contra cost, o activitate ce va intra în vigoare cu data de 1 decembrie. Suntem preocupaţi de buna funcţionare a acestui serviciu şi considerăm că este important ca toate aspectele legate de acest domeniu să fie corect şi precis reglementate de la bun început”, a declarat Iustin Cionca, preşedintele Consiliului Judeţean Arad.
Regulamentul adoptat face referire la condiţiile concrete în care această activitate se va desfăşura, începând cu desemnarea operatorilor, elaborarea şi aprobarea programelor de transport judeţean, aprobarea atribuirii traseelor judeţene, emiterea de licenţe de traseu, constatarea contravenţiilor şi aplicarea sancţiunilor şi terminând cu aprobarea tarifelor propuse de către operatorii economici pentru serviciile presate.
Schimbări la programul public de transport
Începând cu data de 3 decembrie 2019, denumirea Programului de transport public judeţean de persoane prin curse regulate, perioada 2014-2019 se schimbă în Programul de transport judeţean de persoane prin servicii regulate 2014-2023.
Programul de transport public județean de persoane prin curse regulate, perioada 2014-2023 este compus din 112 trasee județene, dintre care 83 trasee operate de către Compania de Transport Public Arad, 20 trasee deservite de către operatori privați și nouă trasee sunt neatribuite. „Din cauza faptului că un număr de 47 unități administrativ-teritoriale de pe raza județului Arad au hotărât intrarea în Asociația de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad în vederea organizării, reglementării, finanțării, exploatării, monitorizării și gestionării în comun a serviciilor de transport public, Consiliul Județean Arad a identificat un număr de 50 trasee din «Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023», operate în prezent de către S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad, și cinci dintre cele neatribuite, care sunt pe teritoriul A.D.I. Transport Public Arad și sunt eligibile pentru a intra în programul public local al asociației”, a precizat Iustin Cionca.
Conform legii, actualizarea programului de transport, în perioada de valabilitate, poate fi făcută prin eliminarea traseelor care urmează a fi incluse în programul public local din cadrul asociațiilor de dezvoltare intercomunitară, cu acordul operatorului de transport rutier. În acest sens, Consiliul Județean Arad a solicitat acordul S.C. Compania de Transport Public S.A. Arad pentru ca cele 50 de trasee să fie eliminate din „Programul de transport public judeţean de persoane prin curse regulate 2014-2023”, și incluse în programul public local al Asociației de Dezvoltare Intercomunitară de Transport Public Arad.
Patru trasee operate de Transdara
Începând cu data de 03 decembrie 2019, pe o perioadă de 60 zile, operatorului de transport S.C. TRANSDARA S.A. i-au fost atribuite următoarele trasee:
Cod traseu 004 ARAD – HORIA;
Cod traseu 014 ARAD - ȘOFRONEA;
Cod traseu 015 ARAD - SÂNPAUL
Cod traseu 106 SĂVÂRȘIN - LIPOVA – ARAD;
„Din cauza faptului că, începând cu data de 3 decembrie 2019, un număr de 40 de trasee nu vor fi deservite de nici un operator de transport, Consiliul Judeţean Arad a organizat o şedinţă de atribuire pentru grupe de trasee, conform legislaţiei în vigoare. Până la data de 22.11.2019, ora 16.00, a fost depusă doar oferta operatorului de transport S.C. Transdara S.A, care a fost declarat câştigător”, a mai spus Cionca.
Graficele de circulație rămân neschimbate, în conformitate cu Programul de transport județean de persoane prin servicii regulate, perioada 2014-2023, aprobat prin hotărârile Consiliului Județean Arad.