Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ionel Bulbuc (PNL): “Senatorul Fifor vrea banii arădenilor! Senatorul zero vrea să ia nu să dea!”

Ionel Bulbuc (PNL): “Senatorul Fifor vrea banii arădenilor! Senatorul zero vrea să ia nu să dea!”
Comentează 0

Consilierul PNL, Ionel Bulbuc, consideră că senatorul PSD, Mihai Fifor, își uită atribuțiile pe care le are față de județul pe care îl reprezintă, dovada fiind faptul că de când este în Arad nu a făcut absolut nimic pentru arădeni:

Ne-am obișnuit deja cu minciunile senatorului Fifor, cu lenea și nepăsarea de care acesta dă dovadă constant, ne-am obișnuit deja cu ideologiile comuniste moștenite pe care dânsul le susține în spațiul virtual și nu numai.

Chiar avem o brumă de înțelegere și compasiune pentru domnul senator Fifor, de când a fost exilat din Craiova, de către primarul municipiului Olguța Vasilescu, actual ministru al muncii. Atunci când însuși edilul șef al orașului se debarasează de tine, este de  înțeles de unde atâta frustrare și dispreț general. În condițiile în care proprii tăi colegi de partid nu îți mai suportă incompetența și aroganța nu văd de ce noi arădenii suntem obligați să o acceptăm. De ce să fim de acord cu toate atacurile și minciunile unui senator PSD-ist care ne disprețuiește constant și se opune oricărei investiții din Arad.

Domnule senator Fifor, ați avut toate șansele disponibile pentru a demonstra că sunteți mai mult decât un parlamentar zero și cu toate acestea nu ați profitat de oportunități. Nu am văzut în presă niciun proiect propus de dvs, nu am auzit pe posturile naționale de televiziune la care „ați făcut cărare” decât cuvinte grele, jignitoare și minciuni la adresa orașului meu de suflet, Arad. Printr-o conjunctură nefericită pentru noi, reprezentați un județ, pe care îl ocărâți în presă și la TV?! Ați dat directive unui coleg de-al dvs să insulte un actor iubit al Aradului, un coleg de breaslă, ați mințit oamenii care v-au votat că vă doriți un parteneriat cu administrațiile locale, că veți construi un spital nou, că veți debloca proiectele pentru pasaje.

Domnule Fifor, nu știu cum se procedează în zona din care proveniți, însă în partea de vest a țării, la Arad, rezultatele vin în urma efortului, a muncii depuse. Dar dvs nu ați depus în Parlament nici măcar un amendament pentru Arad, care oricum erau scrise de consilierii dvs. Singurul efort pe care l-ați fi depus, era să dați un telefon cu directivă, dar constat că și acest lucru a însemnat o osteneală prea mare pentru dvs.

Dragă Mihăiță, chiar dacă nu ne-ai arătat nicio urmă de respect, totuși noi suntem civilizați și îți explicăm din nou că acest excedent bugetar al Aradului a fost și continuă să fie o măsură de precauție, fiind convinși că guvernul tău, PSD-ALDE, va omite intenționat județul nostru de pe lista alocărilor bugetare.

Pentru a nu rămâne fără bani, ne-am pregătit din timp. Poate nu știi, însă ardelenii sunt oameni chibzuiți care „iarna își fac car și vara sanie” a încheiat consilierul local, Ionel Bulbuc.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite