Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ion Iliescu, audiat la Parchetul General în dosarul "Mineriadei”

Fostul preşedinte Ion Iliescu este citat la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul "Mineriadei”, în care este acuzat de infracţiuni împotriva umanităţii.

Ion Iliescu, audiat la Parchetul General în dosarul
Comentează 0

Fostul preşedinte Ion Iliescu este citat la Parchetul General pentru a fi audiat în dosarul "Mineriadei", în care este acuzat de crime împotriva umanităţii.

Ion Iliescu a declarat recent că nu are ce să își reproșeze. "Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema?", a afirmat Iliescu, spunând că parchetul cercetează, probabil, în urma primirii unor sesizări.

"Nu este prima dată cînd se agită chestiile astea. Ce dovezi? Dar care este problema? E o chestiune care s-a petrecut în 1990, am trecut peste ea, am avut alternative la guvernarea țării. Vor oamenii să..., probabil au primit ceva solicitări să cerceteze. Să cerceteze, care este problema? Voi fi chemat, voi dialoga, voi răspunde, care este problema? Nu este nicio problemă. Eu știu care este rațiunea redeschiderii discuției, că este o treabă care s-a petrecut acum douăzeci și șapte de ani, dar mă rog. Probabil au primit sesizări, oamenii sunt datori să cerceteze, să ducă lucrurile până la capăt", a declarat Ion Iliescu.

Întrebat de jurnalişti dacă are ceva să își reproșeze din acea perioada, Iliescu a răspuns: "Eu nu am să-mi reproșez nimic din nicio perioadă".

Ion Iliescu riscă închisoarea pe viață. Dezvăluirile procurorului Dan Voinea

Procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul Mineriadei, a declarat într-o intervenție televizată după anunțul Parchetului militar de pe lângă ICCJ, că Ion Iliescu riscă închisoarea pe viață: "Pentru acest tip de infracțiune se dă închisoare pe viață", a spus Dan Voinea.

Procurorul militar Dan Voinea, cel care a instrumentat dosarul Mineriadei, a declarat într-o intervenție televizată după anunțul Parchetului militar de pe lângă ICCJ, că Ion Iliescu riscă închisoarea pe viață pentru astfel de încadrare juridică:

„Acuzațiile sunt corecte, soluții de neîncepere a urmăririi penale s-au mai dat în istoria acestui dosar, în 1995, si apoi redeschis pe același motiv. În anul 2000 de asemenea a fost redeschis si apoi închis de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. Este a treia oară când se redeschide acest dosar pentru crime împotriva umanității. Victimele căzute în timpul Mineriadei sunt victime căzute sub puterea adversarului politic. (...)Pentru acest tip de infracțiune se dă închisoare pe viață", a spus Dan Voinea.

Sursa realitatea.net


Scrie un comentariu

trimite