Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Ghioroc, o comună în schimbare:  investiții în piață, parc, drumuri și iluminat

Primarul comunei Ghioroc, dl. Corneliu Popi Morodan, anunță un proiect ambițios de investiții în perioada următoare, cu sprijinul Consiliului Judeţean.

Ghioroc, o comună în schimbare:  investiții în piață, parc, drumuri și iluminat
Comentează 1

Administraţia locală își dorește, înainte de toate, transformarea totală a pieței din centrul comunei Ghioroc. Aici vor fi montate mese de piață, spațiul comercianților va fi acoperit cu copertină, se vor amenaja grupuri sanitare și piața înnoită va fi pavată. Investiţia este integrată în programul local de amenajare a domeniului public, și va cuprinde și  toaletarea parcurilor și a cimitirelor din comuna Ghioroc. 

În paralel, sunt programate investiții în dezvoltarea infrastructurii rutiere. Modernizarea unor accese și racorduri ale unor drumuri laterale de la drumul județean va normaliza traficul. "Este o preocupare inspirată de solicitările frecvente ale locuitorilor din zonă. Calitatea drumului principal este, desigur, foarte importantă, dar nu trebuie neglijat nici accesul la el. De multe ori, datorită acestor racorduri necorespunzătoare, pe care unii tind să le considere minore, oamenii tind să pună o etichetă negativă asupra întregii activități administrative", declară primarul comunei Ghioroc. 

În această toamnă, în localitate începe decolmatarea văilor, iar din luna septembrie demarează lucrările de extindere și modernizare pe mai multe străzi a iluminatului public. 
"Odată cu instalarea noii echipe de conducere la Consiliul Județean, am găsit înțelegerea necesară pentru proiectele noastre. Ghioroc este o bijuterie de comună, cu un număr crescând de vizitatori. Mă bucur că președintele Consiliului Județean, dl. Iustin Cionca, a înțeles importanța, aș spune eu, strategică, a comunei noastre. Așa cum spunea dl.  Cionca, investim în creșterea calității vieții cetățenilor noștri. Împreună cu doamna vicepreşedinte Claudia Boghicevici am discutat deja despre turismul în zona aceasta,  iar cu vicepreședintele Sergiu Bîlcea despre investițiile în drumurile publice. Lucrurile se mișcă bine și sper ca la Zilele Comunei, din 4 septembrie, să putem deja prezenta primele șantiere", a declarat dl. primar.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite