Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Falcă: „Grupul PPE solicită urgent o dezbatere privind tratamentul incorect la care a fost supusă România în cadrul procedurii de extindere a Spațiului Schengen”

Europarlamentarul Gheorghe Falcă susţine că astăzi începe ultima sesiune plenară a Parlamentului European din acest an, având pe ordinea de zi subiecte extrem de sensibile, acesta ţinând să precizeze că în unele cazuri se așteaptă chiar la momente tensionate.

Falcă: „Grupul PPE solicită urgent o dezbatere privind tratamentul incorect la care a fost supusă România în cadrul procedurii de extindere a Spațiului Schengen”
Comentează 1

Înainte de orice, vreau să vă informez că liderii celor trei grupuri politice majore din Parlament (PPE, socialiștii și Renew) au agreat să solicite urgent o dezbatere privind tratamentul incorect la care a fost supusă România în cadrul procedurii de extindere a Spațiului Schengen. Sunt convins că și de această dată Parlamentul European va acționa unit de partea României, a declarat europarlamentarul.

În continuare, acesta a vorbit despre ordinea de zi a comisiilor din care face parte.

„La nivelul comisiilor din care fac parte și a dosarelor la care am lucrat personal, avem pe ordinea de zi dezbateri și voturi importante:

  • prin Comisia pentru transport și turism (TRAN) venim în plen cu dezbatere și vot asupra planului de acțiune pentru dezvoltarea transportului feroviar transfrontalier de călători pe distanțe lungi, ca alternativă la avion;
  •  în Comisia pentru industrie, cercetare și energie (ITRE) am lucrat la trei directive europene pe care le vom dezbate mâine și le vom vota miercuri: Directiva privind energia din surse regenerabile, Directiva privind performanța energetică a clădirilor și Directiva privind eficiența energetică;
  •  o altă comisie din care fac parte, cea petru petiții (PETI) va prezenta raportul privind rezultatele deliberărilor asupra petițiilor primite în 2021, care va fi supus și el votului în plen.
  • tot ca urmare a muncii în comisia TRAN, vom supune la vot un Raport referitor la propunerea de regulament al Parlamentului European și al Consiliului privind abrogarea Regulamentului (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului de introducere a unui sistem de înregistrare contabilă a cheltuielilor aferente infrastructurilor de transport feroviar, rutier și pe căi navigabile interioare și a Regulamentului (CE) nr. 851/2006 al Comisiei de precizare a posturilor care se vor înscrie la diferite poziții din situația contabilă, prezentate în anexa I la Regulamentul (CEE) nr. 1108/70 al Consiliului;
  • de asemenea, vom vota un raport referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind aplicarea articolelor 93, 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal;
  • marți, printre numeroasele dosare supuse votului, avem raportul referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind modificarea Regulamentului (UE) nr. 389/2012 în ceea ce privește schimbul de informații păstrate în registrele electronice în legătură cu operatorii economici care deplasează produse accizabile între statele membre în scopuri comerciale;
  • tot marți, votăm raportul referitor la propunerea de regulament al Consiliului privind aplicarea articolelor 93, 107 și 108 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene anumitor categorii de ajutoare de stat în sectorul transportului feroviar, al transportului pe căile navigabile interioare și al transportului multimodal dar și o propunere de rezoluție privind decalajul digital: diferențele sociale create de digitalizare;
  • un alt raport important, supus votului, este cel referitor la o viziune pe termen lung pentru zonele rurale din UE – denumit Către zone rurale mai puternice, conectate, reziliente și prospere până în 2040;
  •  miercuri de dimineață voi participa, în plen, la o dezbatere prioritară pentru Pregătirea reuniunii Consiliului European din 15 decembrie 2022;
  • Înfruntarea crizei costului vieții: creșterea salariilor, impozitarea profiturilor, oprirea speculațiilor, Apărarea democrației de ingerințele externe, sau Rapoartele Comisiei privind situația jurnaliștilor și implicațiile statului de drept;

Va fi așadar, o sesiune plină, ultima din acest an, în care alături de colegii mei voi încerca să susțin cât mai bine interesele României în Parlamentul European, o instituție care s-a dovedit mereu un aliat fidel al țării noastre și al românilor”, susţine Gheorghe Falcă, europarlamentar PPE/PNL.

 

 

Galerie foto (1)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite