Geanina Pistru: „Îmi doresc ca împreună, prin dialog, să construim Cercul Încrederii”
Geanina Pistru are o experiență vastă atât ca antreprenor în mediul privat cât și în administrația publică. Este prim-vicepreședintă a Organizației Femeilor Liberale (OFL) la nivel național și a construit la Arad cea mai performantă filială a femeilor liberale din țară, scriu pe Facebook reprezentanții Partidului Național Liberal.
A condus numeroase campanii electorale și a inspirat campanii sociale pentru familie, copii, sănătate, femei. Crede în atitudinea pro-activă și implicare, idei care au la bază încrederea. Candidează pe primul loc pe lista PNL pentru Camera Deputaților.
Prioritățile Geaninei Pistru sunt:
- Sprijinirea familiei și câștigarea unui loc activ pentru femei în societate;
- Susținerea proiectelor de dezvoltare în tot județul prin sprijinirea primarilor în accesarea investițiilor;
- Dezvoltarea mediului economic și a inițiativei private, singura cale de a crea bunăstare și o viață mai bună pentru toți.
„Îmi doresc ca împreună, prin dialog, să construim Cercul Încrederii, fundația pe care o clădim pentru generațiile viitoare”, susține Geanina Pistru.