Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Franța, în ALERTĂ! Primul deces al unui copil diagnosticat cu o formă similară a bolii Kawasaki, posibil asociate COVID-19

Autoritățile din Franța sunt în alertă, și asta după ce un copil în vârstă de 9 ani, care prezenta simptome ale unei forme similare cu boala Kawasaki, descrise la pacienţii tineri care au intrat în contact cu coronavirusul, a murit, acesta fiind primul deces de acest tip din Franţa, informează Agerpres.

Franța, în ALERTĂ! Primul deces al unui copil diagnosticat cu o formă similară a bolii Kawasaki, posibil asociate COVID-19
Comentează 1

Copilul a murit din cauza unei "afectări neurologice asociate stopului cardiac" și prezenta "o serologie care arăta că a fost în contact" cu coronavirusul, dar nu a dezvoltat simptome specifice COVID-19, după cum susține profesorul Fabrice Michel, directorul secţiei de reanimare pediatrică de la spitalul La Timone din Marsilia (sud-est).

Potrivit primelor informații, copilul decedat a prezentat un"disconfort sever cu stop cardiac" la domiciliul său, înainte de a fi transportat la spital. El a primit "tratament timp de şapte zile" şi a murit sâmbătă, a spus medicul.

În informarea săptămânală difuzată joi seara, Agenţia de Sănătate Publică din Franţa a făcut menţiuni referitoare la decesul  băiatului în vârstă de 9 ani, despre care a spus că prezenta "o comorbiditate de neurodezvoltare" și o boală inflamatorie i-a afectat inima, boală posibil asociată COVID-19.

În ultimele trei săptămâni, mai multe ţări au raportat cazuri de copii afectaţi de o boală inflamatorie "misterioasă" cu simptome similare unei afecţiuni rare, numită boala Kawasaki, asociate COVID-19.
 

Sursa: realitatea.net

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite