Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Exploatări forestiere amendate pe drumul județean Julița-Mădrigești!

În urma viiturilor din noaptea de joi spre vineri, care au acoperit o porțiune consistentă din drumul județean Julița-Mădrigești, președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca, a dispus Direcției Tehnice a Consiliului Județean verificări pe respectivul tronson. În urma acțiunii de astăzi s-a constatat că o parte din șanțurile de scurgere a apei pluviale au fost blocate cu trunchiuri de arbori proveniți de la exploatările forestiere din zonă, ceea ce a determinat defularea apei pe șosea.

Exploatări forestiere amendate pe drumul județean Julița-Mădrigești!
Comentează 0

În cadrul verificărilor au fost identificați, în flagrant, și sancționați, doi lucrători forestieri care acționau în zonă fără să respecte prevederile legale.

„Sunt două aspecte în discuție: pe de o parte, unele exploatări forestiere blochează șanțurile de pe marginea drumului, depozitând acolo trunchiurile de pom. Pe de altă parte, trunchiuri de copaci sunt târâte pe șosea, în unele situații pe o suprafață destul de mare, și strică asfaltul. Așa tot putem noi să investim milioane de euro, dacă noi construim și reparăm și vin alții și strică, în dispreț față de tot efortul nostru și față de așteptările arădenilor. De asta am dispus verificări și amenzi, acolo unde este cazul. Din păcate nu putem pune „jandarmi” pe fiecare drum județean, să le păzească, de aceea m-aș bucura ca și comunitățile care sunt deservite de aceste drumuri să reacționeze” – a declarat președintele Iustin Cionca.

Joi seara, o rupere de nori a determinat alunecări de teren pe tronsonul Julița-Mădrigești, în zona montană a județului Arad. S-au format torente care au acoperit șoseaua cu aluviuni. Astăzi traficul a fost reluat pe toată lungimea drumului, după degajarea aluviunilor. Săptămâna viitoare vor intra în reparații opt podețe (șapte au fost colmatate total și unul distrus), un zid de sprijin care a cedat pe o lungime de aprox. 10 m, suprastructura rutieră degradată pe aprox. 3000 mp și se vor decolmata șanțurile, pe o lungime de 5,4 km.

Galerie foto (3)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite