Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR I.P.J. ARAD ÎN 2021

EVALUAREA ACTIVITĂȚILOR I.P.J. ARAD ÎN 2021
Comentează 0

CAPITOLUL I. MANDATUL ȘI OBIECTIVELE INSTITUȚIONALE

Activitatea Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad s-a desfăşurat în scopul asigurării unui climat de ordine şi siguranţă publică pe întreg teritoriul judeţului, având în vedere  și problematica impusă de evoluția epidemiologică a noului coronavirus SARS- Cov 2, cu consecințe deosebit de grave asupra sănătății populației, respectiv ţinând cont de particularităţile locale.

Obiectivele instituţionale în anul 2021 au fost cele ale Poliţiei Române, respectiv:

  • Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie pentru cetăţeni prin protejarea persoanei, protejarea patrimoniului, siguranţa stradală, siguranţa rutieră;
  • Prevenirea şi combaterea infracţionalităţii organizate şi transfrontaliere, destructurarea grupurilor/ grupărilor infracţionale;
  • Asigurarea climatului de legalitate a mediului de afaceri prin combaterea evaziunii fiscale, contrabandei, corupţiei, contrafacerii de mărfuri, a infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice şi prin protecţia intereselor financiare ale Uniunii Europene;
  • Asigurarea resurselor umane, a mijloacelor materiale şi financiare necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a Poliţiei Române.

 

CAPITOLUL II. ACTIVITĂȚI DESFĂȘURATE PENTRU LIMITAREA RĂSPÂNDIRII NOULUI VIRUS - SARS-CoV- 2

 

          Măsurile adoptate de către autoritățile naționale, pentru limitarea răspândirii noului tip de coronavirus care a afectat România începând cu a doua parte a lunii februarie a anului 2020, au impus readaptarea activităților structurilor M.A.I. și implicit ale I.P.J. Arad pentru menținerea siguranței cetățenilor, respectiv aplicarea cadrului legislativ specific

          În contextul generat de instituirea stării de alertă la nivel național, o prioritate a structurilor de asigurare a ordinii publice a constat în executarea misiunilor de sprijin pentru prevenirea și combaterea infecțiilor cu coronavirusul SARS-CoV- 2, aspect ce se reflectă, într-un număr semnificativ de alte tipuri de misiuni, respectiv:

-activităţi specifice verificării persoanelor pentru care s-a instituit măsura izolării sau carantinării la domiciliu, efectuate zilnic (medie zilnică 1.551 persoane);

-misiuni de însoțire către centrele de depozitare/vaccinare ale transporturilor de vaccin împotriva virusului Sars-Cov-2, asigurate de către polițiști din cadrul I.P.J. Arad, respectiv monitorizarea acestora - 313;

-informarea cetățenilor cu privire la riscurile existente în cazul în care nu sunt respectate măsurile instituite de către autoritățile de sănătate publică, în principal instituirea carantinei sau a izolării, respectiv instruirea operatorilor economici, prin acțiuni desfășurate săptămânal;

-alte activități referitoare la verificarea modului de respectare, de către persoanele fizice sau juridice, a măsurilor stabilite prin actele normative specifice stării de alertă, desfășurate lunar.

 

CAPITOLUL III. EVOLUȚIA INFRACȚIONALITĂȚII. ACTIVITĂȚILE ÎN DOMENIUL ORDINII PUBLICE

 

  • SIGURANŢA CETĂŢEANULUI ŞI EVOLUŢIA FENOMENULUI INFRACŢIONAL

 

  1. Managementul integrat al ordinii şi siguranţei publice

În anul 2021, polițiștii arădeni au intervenit la 12.516 sesizări prin 112. Marea majoritate a sesizărilor au fost în a doua parte a zilei, după ora 17,00.

 

În perioada analizată au fost constituite 5.664 patrule mixte, dintre care  3.892 patrule mixte în mediul urban și 1.772 patrule mixte în mediul rural, fiind executate 135 acțiuni punctuale pe linia prevenirii și combaterii fenomenului infracțional şi contravenţional în zonele cu potenţial criminogen ridicat, asigurându-se măsuri de ordine publică pe timpul  manifestărilor de protest și a manifestărilor culturale, artistice și sportive de pe raza județului Arad.

 

  1. Criminalitatea stradală

 

În cursul anului 2021, la nivelul judeţului Arad, au fost comise 702 infracţiuni stradale; 372 au fost comise pe timp de zi şi 330 au fost comise pe timpul nopţii.

Din numărul total, 77 au reprezentat prinderi în flagrant.

În ceea ce privește infracţiunile stradale sesizate pe raza judeţului Arad, se evidențiază:

- 7 infracțiuni de tâlhărie, față de 13 infracțiuni de tâlhărie în anul 2020 ( cu 6 mai puțin);

- 281 infracțiuni de furt înregistrate, față de 225 anul precedent (mai mult cu 56 infracțiuni). De menționat este faptul că furturile din auto reprezintă cea mai mare parte din criminalitatea stradală.

- 9 infracțiuni de tulburare a ordinii și liniștii publice, față de 1 în anul precedent (mai mult cu 8 infracțiuni).

 

  1. Prevenirea și combaterea infracționalității asociate violenței în familie

 

În anul 2021,au fost emise 152 ordine de protecție provizorii, din care 95 în mediul urban și 57 în mediul rural, fiind clarificată situația a 86 dintre acestea, astfel că au rămas în lucru 66 ordine de protecție la sfârșitul perioadei.

 

  1. Criminalitatea în mediul rural

 

La nivelul județului, în anul 2021,  în mediul rural au fost comise 2.322 infracțiuni, față de 2.364 în anul precedent (cu 42 mai puține fața de anul 2020), din care 145 infracţiuni economico- financiare;  1.286 infracţiuni judiciare şi 891 infracțiuni de altă natură.

Principalele infracțiuni înregistrate sunt: ucidere din culpă – 19 fapte, toate sunt săvârşite de conducători auto; 438 loviri sau alte violenţe, 137 ameninţări, 5 șantaj, 18 infracțiuni de viol, 407 furturi, 9 tâlhării; 54 infracțiuni de înșelăciune, 220 infracțiuni de distrugere, 168 infracțiuni de conducere a unui vehicul fără permis de conducere și 148 conducerea sub influența alcoolului.

 

  1. Siguranţa rutieră şi a transporturilor

 

La nivelul I.P.J. Arad, creșterea siguranţei rutiere și reducerea riscului rutier se mențin priorităţi locale, având în vedere numărul relativ mare de accidente rutiere grave, precum și a persoanelor decedate, respectiv rănite grav în aceste evenimente. În acest sens, polițiștii rutieri au fost desfășurate, de polițiștii rutieri arădeni, 1.384 de acțiuni, pe toate șoselele din municipiu și  județ.

În anul 2021, în județ s-au produs 105 accidente grave, având ca urmare 36 persoane decedate și 82 persoane rănite grav, faţă de 117 accidente grave din care au rezultat 37 persoane decedate și 94 persoane rănite grav, comise în anul trecut, astfel s-au înregistrat scăderi la toți cei trei indicatori: mai puțin cu 12 accidente grave, mai puțin cu 1 persoană decedată, mai puțin cu 12 persoane rănite grav.

În contextul în care Comisia Europeană a stabilit în anul 2010, ca obiectiv general – reducerea cu 50%, până în anul 2020, a numărului de persoane decedate în accidente rutiere pe șoselele Europei, analizând evoluția numărului de persoane decedate la I.P.J. Arad din anul 2010, se observă că a scăzut de la 76 în anul 2010 la 36 în anul 2021, ceea ce reprezintă o scădere de 52,63%, scăderea încadrânu-se în obiectivul stabilit. Principalele 5 cauze generatoare a acestor accidente grave de circulaţie au fost:

  • viteza neregulamentară – 18 accidente, cu 10 persoane decedate și 14 rănite grav;
  • neacordare prioritate vehicule - 16 accidente, cu 3 persoane decedate și 13 rănite grav;
  • abateri pietoni - 15 accidente, cu 6 persoane decedate și 9 rănite grav;
  • abateri bicicliști - 14 accidente, cu 4 persoane decedate și 10 rănite grav;
  • neacordare prioritate pietoni - 7 accidente, cu o persoană decedată și 7 rănite grav.

          În perioada analizată au fost sancționați contravențional 27.142 de participanţi la trafic,        fiind reţinute 2.884 permise de conducere și retrase 1.097 certificate de înmatriculare.

  •  

          Serviciului Județean de Poliţie Transporturi Arad a înregistrat, în anul 2021, 64 de infracțiuni, având o scădere de 13,51% față de perioada similară a anului trecut. Ponderea majoritară a infracțiunilor sesizate o reprezintă uciderea din culpă, aici fiind vorba despre accidentele de tren.

          Au fost înregistrate scăderi la numărul de furturi din tren (mai puțin cu 3 fapte) și creșteri la furturile de infrastructură (+10 fapte). Polițiștii de transporturi auaplicat 1.252 sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 365.000 de lei.

          Au fost organizate, împreună cu polițiștii I.P.J. Arad. I.J.J. și alte structuri, 119 acțiuni și 379 de controale punctuale.

 

  1. Siguranţa în şcoli

 

Biroul Siguranță Școlară a fost înființat pentru asigurarea unui proces de învățământ în siguranță, prevenirea faptelor antisociale în unitățile de învățământ preuniversitar și creșterea gradului de siguranță în incinta și în zonele adiacente unităților de învățământ.

În județul Arad există 448 unităţi de învăţământ preuniversitar, din care 236 grădiniţe, 153 şcoli generale/primare şi 42  licee, colegii; 17 structuri reprezentând școlile profesionale, postliceale, Palatul Copiilor, cluburi sportive etc., iar pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță, în proximitatea școlilor, 422 unități de învățământ au  fost repartizate I.P.J. Arad, 17 la I.J.J. Arad și 9 la Poliţia Locală.

În anul școlar 2020-2021, în unităţile de învăţământ şi în zona adiacentă a acestora, au fost comise un număr de 8 infracţiuni, cu 15 mai puțin decât în 2021, din care 6 loviri sau alte violenţe și 2 furturi.

 

  1. Protecția animalelor

 

Din data de 4 decembrie 2020, în cadrul I.P.J. Arad a fost înființat Biroul pentru Protecția Animalelor.

Activitatea biroului a fost adaptată la cerinţele şi necesităţile specifice judeţului, ocazie cu care s-au avut în vedere concluziile desprinse ca urmare a analizei periodice a situaţiei operative pe liniile  de muncă și sesizările primite de la cetățeni.

Polițiștii au desfășurat 18 acțiuni proprii și au întocmit 41 de dosare penale. Au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale; și în baza a 9 ordine de plasare în adăpost, au fost ridicate și plasate în adăposturi 119 animale.

De asemenea, s-a intervenit la 77 de sesizări primite prin 112.

 

B. COMBATEREA CRIMINALITĂŢII

 

  1. Activități desfășurate și rezultate obținute

 

În perioada analizată, la nivelul județului, au fost sesizate 7.400 de infracțiuni, cu o creștere de 2,76 % față de anul 2020, creștere care se regăsește la infracţiunile economico-financiare, de la 734 în 2020, la 838 în 2021 și la cele de altă natură, de la  2.133 în 2020, la 2.317, scădere înregistrându-se la infracţiuni judiciare, de la 4.334 în 2020, la 4.245 în 2021.   

Urmărind evoluţia infracţionalităţii sesizate în ultimii 12 ani, constatăm că numărul sesizărilor de natură penală A SCĂZUT de la 12.822 la 7.400, adică cu 42,29 %.

 

 

 

 

  1. Criminalitatea gravă, comisă cu violenţă

 

În acest domeniu, eforturile poliţiştilor arădeni s-au focalizat pe contracararea infracţiunilor grave, săvârşite contra vieţii şi integrităţii corporale a persoanei, prevenirea și combaterea acestui gen de infracționalitate.

La nivelul județului, la infracţiunile sesizate contra persoanei se constată o uşoară creștere față de anul trecut (7 %) în anul 2021 fiind sesizate 2.135  infracţiuni.

  1. Criminalitatea contra patrimoniului

 

La nivelul județului, la infracţiunile sesizate contra patrimoniului, în anul 2021 comparativ cu anul 2020, se constată continuarea trendului de scădere, fiind sesizate cu 166 mai puține fapte, de la 3.248 la 3.082, ponderea cea mai mare fiind reprezentată de infracțiunile de furt (1.670 fapte), însă și acestea au înregistrat o scădere.

Totodată, scădere s-a înregistrat și la infracțiunile de tâlhărie, de la 29 în anul 2020, la 27 în anul 2021.

 

4. Criminalitatea economico-financiară

          Pe linie de investigare a criminalității economice au fost în lucru 1.441 dosare penale, față de 1.348 în anul trecut, soluționând  604 dosare penale, cu 229 mai multe față de anul 2020. Numărul dosarelor penale în care s-a întocmit RTUP a crescut de la 69 la 103, numărul de rechizitorii a crescut de la 52 la 68 în 2021. În cursul perioadei s-a început urmărirea penală față de 300 persoane, cu 166 mai mult față de anul 2020 și au fost luate măsuri preventive față de 8 persoane, față de 7 anul trecut.

          Prejudiciul total constatat la întocmirea R.T.U.P.–urilor a fost de 7.257.965 lei iar prejudiciul recuperat a fost de 3.084.453 lei.

 

          5.Activități de urmărire și supraveghere judiciară

 

La începutul perioadei de referinţă, în evidenţele unității se aflau în urmărire naţională 210 persoane, dintre care 198 în urmărire internaţională. S-a solicitat urmărirea internaţională în 41 cazuri, au fost revocate 42 persoane care figurau urmărite internaţional, rămânând astfel în lucru la nivelul IPJ Arad, 195 persoane urmărite la nivel naţional şi internaţional.

Pe linie de dispăruți au fost înregistrate 162 de cazuri de dispariție, dintre care 63 minori ( 22 având vârsta sub 14 ani).

 În perioada analizată au fost soluţionate 165 cazuri de dispariţie dintre care 63 minori (22 având vârsta sub 14 ani). La sfârşitul acestei perioade în evidenţă au rămas spre soluţionare 41 de dispariţii.

La începutul perioadei analizate, existau 60 măsuri preventive dispuse de organele judiciare (parchete, instanțe) la nivelul IPJ Arad, s-au înregistrat un număr de 174 măsuri preventive, 156 fiind închise prin condamnare sau ca urmare a încetării de drept, rămânând 78 de măsuri.

 

6.Regimul armelor, explozivilor şi substanţelor periculoase;

 

În ce priveşte infracţiunile de nerespectare a regimului armelor, muniţiilor materialelor nucleare și al materiilor explozive se remarcă un trend ascendent, respectiv de la 92 infracţiuni în 2020, la 110 în 2021.

S-au inregistrat 6 infracţiuni prevăzute în Legea fondului cinegetic şi a protecţiei vânatului (L.407/2006), iar infracțiuni prevăzute de Legea 126/1995, privind regimul materiilor explozive, s-au înregistrat 23.

În cursul anului 2021 au fost indisponibilizate în vederea confiscării  un număr total de 48 arme de foc și 3452 bucăți de muniţie.

În urma acţiunilor desfăşurate pe linia verificării persoanelor fizice şi juridice care efectuează operaţiuni cu obiecte pirotehnice și produse periculoase, au fost ridicate în vederea confiscării 407 kg articole pirotehnice  și 2258,6 kg deşeuri periculoase, din care 10,6 kg mercur.

În perioada de referinţă s-au desfăşurat 63 acţiuni executate pe baza planurilor de acţiune proprii precum și a celor transmise de către I.G.P.R.– D.A.E.S.P., pe linie de arme și muniții, braconaj cinegetic, substanțe periculoase și materiale pirotehnice.

 

  1. Domeniile silvicultură, piscicultură, produse petroliere

 

În vederea prevenirii şi combaterii delictelor silvice, în perioada analizată au fost organizate 264 controale și acțiuni, în care au fost aplicate  119 sancțiuni contravenționale la regim silvic în valoare de 300.850 lei. În cadrul acţiunilor şi controalelor au fost confiscați 1.409  m.c. material lemnos în valoare de 207.602 lei.

Materialul lemnos tăiat ilegal în anul 2021 este 700,70 m.c., în valoare totală de 346.650 lei. Prin S.N.U.A.U. 112 a fost sesizat 1 transport ilegal de material lemnos, confirmat ca ilegal, cu consecința aplicării unei sancțiuni contravenționale în valoare de 5.000 lei.

În vederea prevenirii şi combaterii braconajului piscicol, în perioada evaluată au fost organizate 22 acţiuni și 92 controale, din care 88 în apele teritoriale, 3 în amenajările piscicole, fiind aplicate 85 sancţiuni contravenţionale, în valoare de 19.800 lei.

 

  1. Prevenirea și combaterea migrației ilegale

 

La nivelul județului Arad, în cooperare cu Serviciul de Imigrări, Inspectoratul de Jandarmi, Serviciul teritorial al Poliției de Frontieră, Serviciul de  Poliție Transporturi și Brigada de Combatere a Criminalității Organizate, a fost întocmit Planul de Cooperare pentru combaterea migrației ilegale a străinilor și traficului de migranți pe teritoriul României în anul 2021. În perioada  de referință au fost efectuate 57 acțiuni punctuale de depistare a străinilor cu ședere ilegală, anihilarea rețelelor de migrație ilegală și a traficului de migranți, ocazie cu care au fost depistați 564 imigranți ilegali.

 

  1. Volumul dosarelor penale

 

La începutul perioadei analizate, se aflau în evidență 15.756 dosare penale din care 4.276 cu autor cunoscut. În cursul anului 2021 au fost înregistrate 7.688 dosare penale, din care 5.203 cu autori cunoscuți, au fost primite/restituite 315 dosare penale, au fost soluționate 7.162 cauze penale (din care 1.074 dosare au fost cu trimitere în judecată), rămânând în lucru 15.413 cauze penale.

 

CAPITOLUL VI. PREGĂTIREA PROFESIONALĂ ȘI DOTAREA

 

  1. PREGĂTIREA PROFESIONALĂ A POLIȚIȘTILOR

 

Din data de 16.08.2021 a fost operaționalizat Serviciului Pregătire Profesională din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Arad.          Activitățile acestei structuri constau în pregătirea de specialitate, pregătirea fizică, tragerea cu armamanetul, pregătirea tactică și conducerea autospecialelor în regim prioritar.

          Pregătirea de specialitate este realizată la sediul instituției noastre și la nivelul structurilor unde polițiștii își desfășoară activitatea. Pregătirea tactică se desfășoară în sala de sport a I.P.J. Arad, instruirea pentru trageri în poligonul acoperit al instituției, iar pregătirea pentru conducerea auto în regim prioritar se realizează în poligonul auto din localitatea Vladimirescu (județul Arad).

 

  1.  

 

În anul 2021, au fost recepționate și date în folosință 275 de camere de luat vederi de tip body cam. Acestea au fost distribuite polițiștilor din operativ: ordine publică, rutieră și serviciul pentru acțiuni speciale.

În anul 2021 au fost afectuate lucrări de reparații la 8 imobile din patrimoniul I.P.J. Arad, în valoare de peste 1.750.000 de lei, la sediile I.P.J. Arad, Poliția Rutieră, Secția 2 Micălaca, Arhivele Naționale, polițiile orășenești Chișineu-Criș și Lipova și posturile de poliție Conop și Hălmagiu.

Au mai fost recepționate 258 de stații de lucru fixe și mobile (calculatoare și laptopuri).

 

CAPITOLUL VII. OBIECTIVE ŞI PRIORITĂŢI     

 

  1. Obiective și priorități pentru anul 2022

 

OBIECTIVE:

1.Creşterea gradului de siguranţă şi protecţie a cetăţeanului, cât şi încrederea acestuia în poliţie prin protejarea persoanei, patrimoniului, siguranţă stradală şi rutieră.

2. Asigurarea unui mediu de afaceri curat, în condiţii de respectare a legalităţii prin combaterea contrabandei, corupţiei, infracţiunilor din domeniul achiziţiilor publice, evaziunii fiscale şi protecţiei intereselor financiare a Uniunii Europene.

3. Reducerea riscului rutier.

4. Gestionarea eficientă a resurselor umane, financiare şi materiale necesare dezvoltării şi menţinerii capacităţii operaţionale a unităţii.

5. Dezvoltarea cooperării interinstituţionale.

 

PRIORITĂȚI:

1. Combaterea fenomenului infracţional şi menţinerea gradului de siguranţă pentru cetăţeni.

2. Desfăşurarea măsurilor specifice pentru limitarea prevenirea răspândirii virusului SarsCov2;

3. Combaterea evaziunii fiscale, contrabandei şi traficului cu produse accizabile, a corupţiei şi a infracţiunilor în domeniul achizitiilor publice.

4. Menținerea unui climat de ordine și siguranță publică prin prevenirea și combaterea criminalității comise stradal și în zona unităților de învățământ, precum și a violenței în familie;

5. Eficientizarea mecanismului instituțional privind persoanele dispărute, precum și a monitorizării electronice a unor categorii de persoane;

6. Documentarea informativă și desfășurarea de activități investigative în vederea destructurării grupurilor infracţionale organizate;

7. Îmbunătățirea activității specifice pentru gestionarea apelurilor primite prin SNUAU 112 și a modului de intervenție la aceste tipuri de sesizări;

8. Impunerea respectării legalităţii în domeniul circulaţiei rutiere.

9. Utilizarea produselor analitice.

10. Implementarea unor noi proiecte de absorbție a fondurilor europene.

 

Galerie foto (9)

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite