Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

EURO 2016, FINALA: După 12 ani: Portugalia - Franţa 1-0

EURO 2016, FINALA: După 12 ani: Portugalia - Franţa 1-0
Comentează 0

Naţionala Portugaliei a câştigat, duminică seară, scor 1-0, după prelungiri, în meciul jucat cu prima reprezentativă a Franţei, disputată pe Stade de France din Paris, iar selecţionata antrenată de Fernando Santos a obţinut primul titlu european din istorie.

Portugalia s-a calificat în optimi de pe locul 3 în Grupa F, unde a fost depăşită de Ungaria şi Islanda. A încheiat la egalitate toate cele trei meciuri din grupă. Tot egal a fost şi rezultatul după 90 de minute al întâlnirii din optimi, cu Croaţia, 0-0. Golul calificării a fost înscris în prelungiri. Au urmat sferturile şi încă un egal, cu Polonia. Calificarea a venit după loviturile de la 11 metri. În sfârşit o victorie, în semifinala cu Ţara Galilor: 2-0. Şi iarăşi egal după 90 de minute, în finala cu Franţa, şi încă un gol înscris în prelungiri. Şi asta fără marea sa vedetă, Ronaldo ieşind accidentat îmnn lacrimi, încă din minutul 25.

Primele 90 de minute ale finalei au fost foarte tacticizate, ambele echipe anihilându-se reciproc. Franţa a avut ocaziile mai mari, prin Griezmann sau Giroud, dar portarul Rui Patricio s-a opus de fiecare dată. Eder a marcat golul decisiv pentru Portugalia, în minutul 109, cu un şut puternic de la distanţă, care l-a surprins pe Hugo Lloris.

La 12 ani după prima sa finală de EURO, Portugalia devine Campioană Europeană la fotbal.

Portugalia: Rui Patricio - Cedric, Pepe, Fonte, Raphael Guerreiro - William Carvalho - Renato Sanches (Eder 79), Joao Madrio, Adrien Silva (Joao Moutinho 66) - Ronaldo (Quaresma 25), Nani. Selecţioner: Fernando Santos.

Franţa: Lloris - Sagna, Umtiti, Koscielny, Evra - Matuidi, Pogba, Sissoko (Martial 110') - Payet (Coman 58), Giroud (Gignac 78), Griezmann. Selecţioner: Didier Deschamps.

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite