Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

Elevii Colegiului Economic, în vizită la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”

Facultatea de Științe Juridice din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad, a organizat, în data de 28.03.2017, în cadrul programului „Școala Altfel”, o serie de evenimente dedicate elevilor din învăţământul preuniversitar.

Elevii Colegiului Economic, în vizită la Facultatea de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”
Comentează 0

La manifestări au participat elevi din clasele a XI-a şi a XII-a din cadrul Colegiul Economic, cărora le-au fost prezentate Facultatea de Științe Juridice şi Laboratorul de Criminalistică din Campusul Universitar „Vasile Goldiș” din Arad (str. Liviu Rebreanu, nr. 86), unde conf. univ. dr. Pavel Palcu, cadru didactic la Facultatea de Ştiinţe Juridice, din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” din Arad, magistrat procuror criminalist la Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad, l-a avut ca invitat special pe expertul criminalist Alexandru Mocanu, comsiar în cadrul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Arad.

Facultatea de Ştiinţe Juridice a fost reprezentată de conf. univ. dr. Daniel Berlingher, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice, lect. univ. dr. Teodor Mara, director Departament de Drept Privat, conf. univ. dr. Daniela Creţ, responsabil program Erasmus, asist. univ. dr. Anca Moreşteş, specializarea criminalistică, asist univ. dr. Alin Drăgan.

Elevii Colegiului Economic au participat şi la susținerea unei prelegeri privind „Contractele speciale”, susţinută de lect. univ. dr. Ştefan Lucaciuc, judecător la Curtea de Apel Timișoara.

Conf. univ. dr. Daniel Berlingher, decanul Facultăţii de Ştiinţe Juridice din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş”, ne-a declarat: „Facultatea de Științe Juridice a organizat, în cadrul programului „Școala Altfel”, manifestări dedicate elevilor din cadrul Colegiului Economic. Discuţiile au fost iteractive, iar elevii au fost interesaţi de oferta şi programa de studii a Facultăţii de Ştiinţe Juridice, de ceea ce înseamnă criminalistica, dar şi de prelegerea cu tema „Contractele speciale”.

Daniel Albu   


Scrie un comentariu

trimite