Vremea Romania, Arad -6°C

Stiri Arad

DEFICIT de 1500 de oameni la Spitalul Județean, chiar și după valul de angajări

DEFICIT de 1500 de oameni la Spitalul Județean, chiar și după valul de angajări
Comentează 0

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Arad a angajat cel mai mare număr de persoane din ultimii zece ani, în urma unui concurs care s-a încheiat zilele trecute.

Unitatea a scos la concurs posturi vacante care au fost blocate ani la rând, cele mai multe de asistenți și infiermiere.

Astfel, aproximativ o sută de persoane au fost angajate, dintre care 34 de asistenți medicali, 33 de infirmieri debutanți și 14 brancardieri.

Angajările s-au mai făcut la serviciile Resurse Umane, Tehnic, Juridic și Administrativ.

Toate posturie au fost destinate personalului mediu şi auxiliar sanitar. Nu a fost scos la concurs niciun post de medic, deși există și aici deficit de cadre, iar șase posturi ar urma să fie deblocate în următoarea perioadă.

Chiar și după angajările recente, unitatea are un important deficit de personal, gradul de ocupare a schemei fiind sub 65 la sută, din cauza plafonărilor bugetare. Există în jur de 2.000 de salariați, deși ar fi nevoie de peste 3500.

La asistenți medicali, gradul de ocupare a posturilor este de 70 la sută, iar la medici este de 85 la sută, deficitul cel mai mare fiind la personalul auxiliar.

”După ce vom analiza impactul bugetar al noilor angajări, vom vedea dacă este posibilă scoaterea la concurs a altor posturi. Acest lucru se va putea face doar cu acordul Consiliului Județean”, a declarat Wiener.

SCJU Arad are 1400 de paturi, în 52 de secții și 22 de clădiri, în țară fiind spitalul cu cele mai multe imobile și cea mai mare răspândire, pe o rază de peste 85 de kilometri.
    
În fiecare an, unitatea are aproximativ 50.000 de pacienți internați, 150.000 de persoane consultate în ambulatoriu și peste 60.000 de persoane care sunt îngrijite la Unitatea de Primire Urgențe.
 

Articole asemanatoare


Scrie un comentariu

trimite