Curs festiv de absolvire a Facultăților Medicale din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad
Peste 1700 de persoane au adus emoția unui nou început în Sala Polivalentă din Arad
Lacrimile emoțiilor și bucuria succesului sunt atributele care descriu atmosfera simțită de cele peste 1700 de persoane prezente zilele trecute în Sala Polivalentă din Arad. Evenimentul a fost prilejuit de susținerea cursului festiv de absolvire a Facultății de Medicină în limbile română, engleză și franceză, a Facultății de Stomatologie și a Facultății de Farmacie din cadrul Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad.
Un eveniment special, încărcat de trăiri deosebite, atât de proaspeții absolvenți, cât și de cadrele universitare care i-au ajutat să ajungă în acest punct al carierei și în special de părinți.
După intonarea imnurilor României, respectiv al Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad de către cunoscuta interpretă Claudia Iuga, Alumni UVVG, cursul a fost deschis prin cuvântul Rectorului UVVG.
„Asistăm astăzi la o sărbătoare în cadrul căreia oferim Aradului și comunităților din care faceți parte fiecare dintre voi, absolvenții facultăților medicale ale Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad. Un început de eveniment cald, sub auspiciile dragei noastre Claudia Iuga, președinta Alumni, care ne-a introdus atât de frumos în atmosfera de sărbătoare. Dragii noștri studenți și mai ales dragii noștri părinți... în urmă cu câțiva ani ne-ați încredințat comoara voastră cea mai de preț: copiii. Împreună cu colegii mei, profesori, decani, prorectori, colegi din structurile de secretariat , directorale și celelalte servicii al UVVG am încercat în toată această perioadă să îi instruim, să îi educăm astfel ca acum, la un nou început de drum, să fie pregătiți profesional să facă față provocărilor vieții în carieră. În aceeași măsură însă, pe lângă predarea materiilor de către fiecare dintre noi, am încercat să le insuflăm și anumite valori pe care la rândul lor, ni le-au insuflat si nouă, înaintașii noștri, precum regretatul rector fondator, prof. univ. dr. Aurel Ardelean, care desigur, este și va rămâne pentru totdeauna în memoria fiecăruia dintre noi. Am încercat să îi învățăm onestitatea, integritatea și faptul că adevărul contează”, a spus prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci, în discursul susținut în fața celor peste 1700 de suflete prezente.
Catalogul acestei promoții de studenți a fost strigat pentru ultima dată, de însuși rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil Coralia Adina Cotoraci, fiecare dintre, de acum, foștii studenți ai facultăților cu profil medical, au urcat pe scenă pentru a-și primi diploma onorifică și a oferi o îmbrățișare celei care le-a fost susținător în toate demersurile academice și extra curriculare.
Invitat special al evenimentului a fost Cristian Onețiu, cunoscut ca investitor în emisiunea TV „Imperiul Leilor”. Milionarul român a avut un discurs motivațional, care le-a insuflat celor prezenți optimismul necesar oricărui început de drum. După patru falimentări, antreprenorul al cărui nume se regăsește în TOP 500 Forbes, a reușit. A acceptat eșecul, și l-a asumat și l-a învins. Unul dintre cele mai recente proiecte ale sale este Scale-Up 1000, o platformă prin intermediul căreia şi-a propus să transmită cunoștințele sale fondatorilor de start-up-uri și antreprenorilor din noua generație. Despre experiențele sale, despre determinare și calea spre succes, Cristian Onețiu le-a vorbit absolvenților UVVG și apropiaților lor. „După a patra (n.n. falimentare) .... am realizat prea târziu că nu aveam nici cea mai vagă idee despre ce înseamnă cu adevărat să gestionezi o afacere. Banii? Dispăruți. Încrederea? La pământ. Și atunci ce-am făcut? Am mers mai departe. De ce? Pentru că așa sunt eu, un optimist incorigibil! Și știți ce? Fiecare eșec mi-a dat curaj să continui. Pentru că în spatele fiecărui eșec se ascunde o lecție pe care, dacă o înveți, te face mai puternic”, a spus Cristian Onețiu, în discursul său.
Invitații speciali, decanii, șefii de promoție ai fiecărei facultăți au rostit câte un discurs.
Un moment special a fost alocat memoriei lui Romano Domenico, studentul ce a trecut la cele veșnice pe parcursul ultimului an de studiu la Medicină Dentară. Întreaga asistență a păstrat un moment de reculegere în memoria tânărului. De asemenea, Rectorul UVVG, prof. univ. dr. habil Coralia Adina Cotoraci le-a înmânat părinților acestuia, prezenți la eveniment, o diplomă specială.
În acest prag cheie al vieții lor, între un final și un nou început, proaspeții absolvenți ai celui mai spectaculos domeniu, acela de a da și a salva viața, viitorii medici, au rostit jurământul lui Hipocrate.
Ziua, care în mod cert le va rămâne neștearsă în amintiri, s-a încheiat cu aruncatul tocilor, cu fotografieri, îmbrățișări, lacrimi și zâmbete.
Evenimentul a fost moderat de cunoscutul medic arădean, prof. Horațiu Papiu.